Australia a anunţat joi că va înscrie mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe lista organizaţiilor teroriste, devenind astfel ultima naţiune occidentală care face acest lucru, informează joi AFP, potrivit Agerpres.
Canberra a înscris deja Brigăzile Ezzedin al-Qassam ale Hamas pe lista grupărilor teroriste, însă noua desemnare vizează întreaga organizaţie.
Hamas, care deţine în prezent controlul în Fâşia Gaza, a jurat că va "elibera" Ierusalimul prim forţă şi a întreprins frecvent atacuri împotriva unor ţinte israeliene.
"Opiniile Hamas şi ale grupărilor extremiste violente care figurează astăzi pe listă sunt profund îngrijorătoare şi nu este loc în Australia pentru ideologii ale urii", a declarat ministrul de interne australian Karen Andrews.
Desemnarea va impune restricţii asupra finanţării şi oricărui fel de sprijin acordat Hamas, unele infracţiuni fiind pasibile de o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
"Este esenţial ca legile noastre să vizeze nu doar actele teroriste şi teroriştii, ci şi organizaţiile care planifică, finanţează şi execută aceste acte", a declarat Andrews.
Israelul menţine o blocadă asupra Fâşiei Gaza din 2007, când Hamas a preluat puterea în această enclavă săracă.
De atunci, SUA au desemnat demult Hamas drept grupare teroristă. O decizie similară a Uniunii Europene (UE) a fost obiectul unei lungi bătălii judiciare, care a dus în final la revenirea Hamas pe lista grupărilor teroriste.
Australia pune Hamas pe lista organizațiilor teroriste
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784
















Comentează