AUR solicită demisia "de urgenţă" a lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, precum şi delimitarea "fără ezitare" atât a PNL, cât şi a PSD "de faptele de corupţie" ale unui reprezentant al coaliţiei de guvernare.
"Solicităm atât PNL, cât şi PSD delimitarea fără ezitare de faptele de corupţie ale unui reprezentant al coaliţiei de guvernare, iar baronului Iulian Dumitrescu îi solicităm de urgenţă demisia din funcţia pe care o deţine. Un personaj suspectat pentru fapte de corupţie, pentru luare de mită, nu are ce să caute în funcţia publică pe care o deţine şi nu mai poate fi parte a deciziei la nivelul administraţiei judeţene prahovene", a transmis, joi, AUR, într-un comunicat de presă.
Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii la sediul CJ Prahova în dosarul în care sunt efectuate cercetări în legătură cu un contract de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, vizat de percheziţii ale procurorilor DNA, a confirmat acţiunea anchetatorilor şi a susţinut că va colabora cu aceştia şi nu se va ascunde în spatele niciunei funcţii politice sau administrative.
"În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns", a scris Dumitrescu, pe pagina sa de Facebook.
AUR solicită demisia "de urgenţă" a lui Iulian Dumitrescu de la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.437

502
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
502

569
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
569

1.129
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.129

3.258
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.258

1.011
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.011

2.571
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.571

4.816
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.816

14.289
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.289

978
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
978

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.130
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.130

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează