Atalanta, în optimile Ligii Campionilor după victoria în fața Borussiei Dortmund. Final dramatic

Autor: Anca Flondor

Publicat: 25-02-2026 23:08

Article thumbnail

Sursă foto: BBC

Atalanta Bergamo a învins miercuri, pe teren propriu, scor 4-1, gruparea germană Borussia Dortmund, în returul play-off-ului Ligii Campionilor. Meciul a fost decis de un penalti transformat la ultima fază.

Meciul de pe New Balance Arena a fost dominat de gazde pentru o repriză şi jumătate, după care germanii au revenit în meci şi au controlat ultima lui parte. Atalanta a avut o prima repriză foarte bună, în care a deschis scorul repede, în minutul 5, prin Gianluca Scamacca, pentru ca în minutul 45 Davide Zappacosta să înscrie şi să anuleze avantajul de două goluri luat de Borussia după meciul tur.

În minutul 57 Mario Pasalic a făcut 3-0 şi italienii erau calificaţi. Adeyemi a redus din diferenţă în minutul 75 şi meciul se îndrepta spre prelungiri, dar în al cincilea minut de prelungire, portarul Kobel a gafat, Bensebaini a respins mingea din faţa porţii goale, cu piciorul, la înălţime, faultându-l pe Krstovic şi, după verificarea VAR, arbitrul spaniol Jose Maria Sanchez a dictat penalti pentru gazde şi l-a eliminat pe Bensebaini pentru al doilea galben.

Samardzic a transformat penaltiul în minutul 90+8 şi Atalanta – Borussia Dortmund s-a terminat 4-1, iar germanii au mai avut un jucător eliminat, pe Schlotterbeck, potrivit news.ro.

Atalanta merge mai departe, cu 4-3 scor cumulat, calificându-se în optimile Ligii Campionilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri