Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 30-12-2025 19:42

Actualizat: 30-12-2025 19:44

Article thumbnail

Sursă foto: seeklogo.com

Atacantul columbian Samy Merheg este cea mai recentă achiziţie a lui Sporting Braga, echipă antrenată de spaniolul Carlos Vicens, a anunţat marţi clubul portughez, scrie EFE.

Merheg, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Braga, cu o opţiune pentru încă doi ani, conform grupării din nordul Portugaliei, potrivit Agerpres.

El se alătură echipei aflate în prezent pe locul cinci în liga portugheză ca jucător liber de contract, după ce şi-a reziliat înţelegerea, în octombrie, cu Deportivo Pereira, din cauza dificultăţilor financiare cu care se confrunta clubul columbian unde şi-a petrecut întreaga carieră profesională.

Această plecare marchează revenirea lui Samy 'El Tanque' Merheg în Peninsula Iberică, după ce a făcut primii paşi în fotbal la cluburi spaniole precum Marcet, Sant Cugat şi Cornella.

Merheg, deşi născut în Columbia, este internaţional libanez, ţară cu care are legături prin intermediul tatălui său, fostul senator columbian de origine libaneză Habib Merheg.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri