Daniel Pancu și-a certat jucătorii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: 'Ne-am pierdut reperele. Am făcut multe greșeli'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 06-04-2026 23:03

Article thumbnail

Sursă foto: sport.ro

Universitatea Craiova a învins-o pe CFR Cluj, scor 2-0, luni seara, pe teren propriu, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Anzor Mekvabishvili (56) a deschis scorul, iar Assad Al-Hamlawi (61) a dublat avantajul gazdelor.

Daniel Pancu, antrenorul clujenilor, a recunoscut superioritatea adversarilor.

În cele 3 confruntări directe dintre Craiova și CFR Cluj după ce Pancu a fost instalat pe banca formației din Gruia, oltenii s-au impus de două ori și un meci s-a încheiat la egalitate.

”Ne-am pierdut reperele (n.r. după primul gol), am făcut multe greșeli, le-am dat spații, a venit și al doilea gol și asta a fost istoria. Prima repriză a fost echilibrată, am avut și noi șansele noastre foarte mari. Prea puțin. Am venit cu gânduri mari, cu speranțe mari.

E al treilea joc (n.r. contra Craiovei, de când a fost instalat la CFR), două înfrângeri și un egal, am pierdut din nou astăzi, e clar că Universitatea Craiova e o echipă mai bună decât noi. Am dat un singur șut pe poartă. Adversarul e unul puternic. Recuperează, au jucători de mare calitate, te pun în dificultate tot timpul.

Din păcate, în anumite faze am fost superficiali. Poate la unii a fost orgoliu, mândrie, dar fără să fie responsabili. N-am făcut decât să-i punem în valoare pe calitățile lor. Cei de pe bancă nu au cum, nu am ce să le cer, au minute foarte puține și când intră împotriva unui adversar cu jucători atât de buni, nu pot să am mari pretenții.

Mă bucură revenirea lui Kamara, ne lipsește un jucător de genul ăsta. Am fost (n.r. nervos), când m-am calmat s-a calmat și echipa. Nici nu pot să fiu cu energia aia tot timpul pentru că vă faceți altă impresie despre mine. Nu e nimeni ieșit (n.r. din lupta pentru titlu), mai sunt 21 de puncte în joc, doar că mă uit la fotbal, pe fotbal Craiova e mai bună decât noi în 3 din 3 jocuri, toate jucate aici. Ne-au bătut și la Cluj, nu eram eu”, a declarat Pancu.

Universitatea Craiova a egalat liderul U Cluj, 36 de puncte, în timp ce CFR Cluj ocupă locul 4, cu 30 de puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri