Atletul suedez Armand Duplantis şi-a doborât propriul record mondial indoor la săritura cu prăjina, cu performanţa de 6,19 metri, luni, la reuniunea în sală de la Belgrad, transmite AFP, citat de Agerpres.
Campionul olimpic (22 ani) deţinea recordul din februarie 2020, când a trecut ştacheta fixată la 6,17 m, la Torun (Polonia), iar apoi la 6,18 m la Glasgow (Scoţia), la un interval de o săptămână.
Duplantis, care este şi campionul european, este mare favorit la titlul mondial, luna aceasta (18-20 martie), când vor avea loc Campionatele Mondiale indoor, tot la Belgrad.
''Voi ataca 6,20 m pentru două săptămâni'', a declarat Duplantis, care a câştigat 32 din 33 de concursuri de la debutul anului 2020.
''Am sentimentul că pot sări chiar mai sus, că acum sunt doar la început'', a adăugat suedezul.
La Belgrad, campionul olimpic la 100 m, italianul Marcell Jacobs, a fost descalificat în finala probei de 60 m din cauza unui start fals, după ce în serii alergase în 6 sec 56/100.
În prima cursă masculină la 400 m, s-a impus slovacul Simon Bunja, în 47 sec 22/100, urmat de românul Robert Parge, 47 sec 86/100, în timp ce a doua a fost câştigată de danezul Benjamin Lobo Vedel, în 45 sec 94/100.
La aruncarea greutăţii, Andrei Rareş Toader a ocupat locul patru, cu 20,08 m, devansat de italianul Nick Ponzio, 21,61 m, sârbul Asmir Kolasinac, 21,06 , şi bosniacul Mesud Pezer, 20,91 m.
Proba feminină de 800 m a fost câştigată de irlandeza Louise Shanahan, în 2 min 04 sec 68/100, iar Cristina Daniela Bălan (România) s-a clasat pe locul 6, în 2 min 10 sec 67/100.
Armand Duplantis şi-a doborât propriul record mondial indoor la săritura cu prăjina, cu performanţa de 6,19 metri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
4

13
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
13

1.753
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.753

16
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
16

4.864
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
4.864

73
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
73

85
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
85

31
Bianca Andreescu, out de la Charleston
31

32
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
32

74
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
74

84
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
84

16
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
16

69
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
69
















Comentează