Participanţi la o demonstraţie de dreapta din oraşul german Dortmund au atacat poliţişti şi contrademonstranţi cu stingătoare de incendiu, pulverizând substanţă asupra lor, relatează joi agenţia DPA preluată de Agerpres.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, opt bărbaţi au fost reţinuţi temporar după incident, dar au fost eliberaţi ulterior după ce s-a stabilit identitatea lor.
Poliţia întreprinde o anchetă în cazul unor bărbaţi suspectaţi iniţial de tentativă de vătămare corporală gravă şi de nerespectarea ordinii publice.
Printre suspecţi se află un membru al consiliului municipal, care, potrivit poliţiei, este un membru important al partidului politic Die Rechte (Dreapta).
Conform poliţiei, bărbaţii au aruncat cu o sticlă în poliţie şi contrademonstranţi de la bordul unui minibus în timp ce se îndepărtau de demonstraţie miercuri seara, după ce au folosit stingătoare de incendiu împotriva lor. Nimeni nu a fost rănit în incident.
Un număr de 25 de persoane au participat la demonstraţia de dreapta în Sonnenplatz din Dortmund miercuri, 3 octombrie, Ziua Unităţii Germane. Ei au fost înfruntaţi de o mulţime de circa 150 de contrademonstranţi.
Tot miercuri, cu ceva timp mai înainte, a avut loc o demonstraţie de dreapta mai amplă, cu participarea a 60 de persoane în Nordmarkt din Dortmund. A avut loc şi o contrademonstraţie spontană, cu 250 de participanţi. Unul dintre ei a fost arestat pentru că a aruncat cu balegă de cal asupra unor manifestanţi de dreapta.
Arestări în Germania după ce extremiști de dreapta au atacat forțele de ordine la Dortmund
București
9°C
Articole Similare

1.769
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
1.769

59
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
59

1.691
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.691

1.722
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.722

1.880
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.880

2.844
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.844

721
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
721

4.254
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.254

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.018
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.018

120
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
120

190
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
190

128
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
128
















Comentează