Scotland Yard a anunţat vineri seară că a deschis o anchetă privind scurgerea în presă a unor note diplomatice extrem de critice la adresa preşedintelui american, Donald Trump, ce a provocat demisia ambasadorului britanic la Washington, relatează AFP preluat de agerpres.
"Unitatea antiteroristă a poliţiei metropolitane (din Londra), care are responsabilitatea naţională de a ancheta asupra unor eventuale infracţiuni penale la legea privind secretele oficiale, a deschis o anchetă criminală, a anunţat şeful adjunct al Scotland Yard, Neil Basu, într-un comunicat.
"Date fiind consecinţele prezentate pe larg în presă ale acestei scurgeri de informaţii, sunt convins că acesta a dăunat relaţiilor internaţionale ale Marii Britanii şi clar va fi în interesul publicului de a-i traduce în justiţie pe cel sau pe cei vinovaţi", a adăugat Neil Basu.
Într-o serie de telegrame publicate în presă săptămâna trecută, ambasadorul britanic în SUA, Kim Darroch, îl califica pe preşedintele Trump ca 'instabil' şi 'incompetent', iar administraţia americană drept 'unică în disfuncţionalitatea sa'.
Aceste scurgeri au provocat furia preşedintelui american care a afirmat luni că SUA nu ar mai fi avut "contact" cu Kim Darroch, un "tip foarte prost". Donald Trump a criticat-o de asemenea pe Theresa May, premierul britanic demisionar, care şi-a făcut cunoscut sprijinul pentru diplomat.
În cele din urmă, ambasadorul Kim Darroch şi-a anunţat miercuri demisia, o plecare "foarte regretabilă", potrivit prim-ministrului.
Guvernul britanic anunţase duminică deschiderea unei anchete pentru a găsi persoanele care au permis publicarea unor rapoarte confidenţiale în Mail on Sunday.
"Vom urmări vinovaţii cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie", a declarat miercuri lui Simon McDonald, şeful serviciilor diplomatice britanice, în faţa Comisiei pentru politică externă a parlamentului.
El a calificat afacerea ca fiind "cea mai mare încălcare a încrederii" întâlnită vreodată de serviciile sale.
Calmat, preşedintele american, Donald Trump, i-a urat vineri "succes" fostului ambasador britanic şi a declarat reporterilor la Washington că Londra ar trebui să îşi rezolve problema "scurgerilor de informaţii".
Anchetă penală de proporíi deschisă în legătură cu scurgerile de informaţii despre Trump în scandalul care a cutremurat diplomația britanică
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

866
BREAKING Starea lui Mircea Lucescu s-a agravat, nu a răspuns la tratamentul administrat. Medicii confirmă complicații grave
866

2.902
CNA a ridicat licența de emisie a Realitatea Plus, cu unanimitate de voturi
2.902

767
BNR apasă frâna: Dobânda-cheie 'îngheață', avertisment privind scumpirile și efectele crizei energetice
767

1.751
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
1.751

1.361
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
1.361

1.578
'Aprilie negru' e aici. Oficialii confirmă: Trecem prin cea mai gravă criză care lovește petrolul, gazele și alimentele
1.578

1.437
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.437

8.657
VIDEO Descinderi în Capitală, după ce Dorian Popa și Meko au pus interlopii să îl bată pe Alex Bodi. S-a lăsat cu pumni în cap
8.657

3.496
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
3.496

3.049
Cutremur pe piața muncii din România: mii de angajați din mai multe industrii, vizați de concedieri în acest an
3.049

2.735
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.735

5.116
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
5.116

2.342
VIDEO Marinela Mincă, reacție după avizul negativ al CSM: 'Am ce să îmi reproşez. Mă ambiţionez să dovedesc că a fost doar o întâmplare' / Planul pentru evitarea prescripției la DNA
2.342
















Comentează