Organizaţia Amnesty International a acuzat autorităţile din provincia argentiniană Tucuman de încălcarea drepturilor omului după ce o fetiţă de 11 ani violată de concubinul bunicii sale a născut prin cezariană, la o lună după ce solicitase să avorteze în mod legal, relatează vineri dpa preluată de Agerpres.
"A-i nega unei fete de 11 ani care a fost victima unui viol accesul legal la avort înseamnă a-i încălca drepturile fundamentale", a transmis Amnesty pe Twitter.
Avortul este interzis în Argentina, dar sunt permise întreruperile de sarcină în cazul în care aceasta este urmarea unui viol sau dacă viaţa mamei este pusă în pericol. Fetiţa din Tucuman "îndeplinea în mod clar criteriile", a subliniat Amnesty.
"Atât fata, cât şi mama ei şi-au exprimat în mod clar şi într-un interval rezonabil intenţia de a întrerupe sarcina pentru a proteja sănătatea şi viaţa tinerei", a precizat Amnesty International Argentina.
Dar de prima dată când s-a dus la spital, la 19 săptămâni de sarcină, şi până la operaţia de cezariană "a întâlnit obstacol după obstacol, numai şi numai cu scopul de a o priva de drepturi", a spus Erika Guevara Rosas, director pentru Americi la AI.
"A obliga o fată de 11 ani să fie supusă la o cezariană de urgenţă, care ar fi putut fi evitată, este o nedreptate şi o cruzime ce provoacă unui copil daune psihologice şi fizice care potrivit legislaţiei internaţionale pot echivala cu tortura", a menţionat Guevara Rosas.
Marţi seara, în a 23-a săptămână de sarcină, fata a născut prin cezariană un copil care cântăreşte doar 600 de grame şi probabil nu va supravieţui, a relatat El Pais.
"Era imposibil să nască natural întrucât corpul ei nu este suficient de dezvoltat", a declarat pentru ziarul Clarin unul dintre cei doi medici particulari care au operat-o.
Miercuri, responsabila pentru sănătate publică din Tucuman, Rossana Chahla, a insistat că "sistemul de sănătate nu a împiedicat sau amânat în niciun fel o întrerupere de sarcină" în acest caz şi că mama fetei "se temea" de această soluţie
Amnesty International critică autorităţile argentiniene pentru că nu au permis avortul unei fete de 11 ani victimă a unui viol
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
14

728
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
728

38
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
38

40
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
40

19
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
19

1.342
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.342

1.695
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
1.695

13
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
13

3.054
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.054

2.411
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
2.411

2.224
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
2.224

5.558
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
5.558

131
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
131
















Comentează