'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-04-2026 01:22

Article thumbnail

Sursă foto: Reuters

Liderul Tisza, Péter Magyar, a declarat duminică seară în discursul de victorie că opoziția a „eliberat Ungaria”, după un scrutin care pune capăt celor 16 ani de dominație ai lui Viktor Orbán, scrie Mediafax.

„Dragi compatrioți, am reușit. Tisza și Ungaria au câștigat aceste alegeri”, și-a început Magyar discursul rostit în piața Batthyány, potrivit 24.hu.

El a afirmat că victoria opoziției înseamnă „eliberarea” țării.

„Împreună am înlocuit sistemul Orbán și am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi”, a spus Peter Magyar, în aplauzele susținătorilor.

Péter Magyar a adăugat că Tisza va avea o supermajoritate în noul Legislativ.

„Toate semnalele arată că vom avea o majoritate puternică de două treimi în noul Parlament”, a declarat el.

Liderul Tisza a spus că partidul său a obținut peste 3,3 milioane de voturi, pe care le-a descris drept „un mandat puternic pentru guvernare”, ce ar urma să permită „o tranziție cât mai eficientă și pașnică”.

În fața mulțimii care a scandat „Rușii, acasă!”, slogan folosit de opoziție în campanie pentru a denunța relațiile apropiate ale premierului Viktor Orban cu Moscova, Magyar a spus că rezultatul reprezintă „victoria adevărului asupra minciunii”.

El a adăugat că scrutinul din 12 aprilie 2026 ar trebui să rămână „o dată scrisă cu litere de aur în istoria libertății maghiare”, alături de 15 martie 1848 și 23 octombrie 1956.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură3°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri