Alpinistul Adrian Ahriţculesei, care a cucerit duminică vulcanul Mount Giluwe (4.367 m), cel mai înalt din Oceania-Australia, a fost călăuzit spre vârf de către doi ghizi locali care, în ultimii doi ani, nu au mai avut niciun turist, din cauza pandemiei de COVID-19.
Alpinistul din Petroşani a relatat, pentru AGERPRES, că ascensiunea sa pe vulcanul din Papua Noua Guinee a durat şase ore, după ce a plecat din tabăra de bază situată la o altitudine de aproximativ 3.500 de metri.
"Am ajuns pe vârf la ora 8,39 (ora locală, n.red.), ajutat de doi ghizi localnici, care cunosc foarte bine zona. În tabăra de bază am dormit în cort, unde a plouat toată noaptea. Am fost bucuros să aflu că am fost primul lor turist, după doi ani de pauză, din cauza situaţiei generate de COVID-19. Sunt fericit că am ajuns pe Mount Giluwe, care este cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Ahriţculesei.
După o zi de odihnă, alpinistul a plecat spre casă luni, 28 martie, până să ajungă în România el urmând să schimbe patru avioane.
Adrian Ahriţculesei şi-a propus că urce pe cei mai înalţi şapte vulcani din lume, Mount Giluwe fiind cel de-al cincilea vârf cucerit din circuitul mondial "Seven Vulcanoes". Următoarea destinaţie va fi vulcanul Davamand (5.609 m), în Iran, cel mai înalt din Asia.
Până acum, tânărul de 37 de ani a reuşit să escaladeze cu succes pe Mount Giluwe (4.367 m) - cel mai înalt din regiunea Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m), în America de Nord, Elbrus (5.642 m), în Europa, Ojos del Salado (6.893 m), în America de Sud, şi Kilimanjaro (5.895 m), în Africa.
Adrian Ahriţculesei şi-a propus să ajungă primul alpinist din România care a urcat pe cei mai înalţi şapte vulcani ai lumii.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei, primul turist, după doi ani, al unor ghizi pe vulcanul Mount Giluwe
Explorează subiectul
Articole Similare

59
Viceprimar reținut după o urmărire pe șosea: a fugit de poliție, s-a răsturnat cu mașina și a refuzat probele biologice
59

41
Provocare periculoasă din online: Un copil a apelat 112, părinții au fost amendați
41

1.633
Încă un oraș din România pregătește ofensiva împotriva păcănelelor: Primarul își asumă interzicerea totală
1.633

68
Interviuri la Ministerul Justiţiei pentru ocuparea celor două funcţii de procuror-şef adjunct al DIICOT
68

79
Consilierii generali ai Capitalei dezbat desfiinţarea Expo Arte şi creşterea chiriilor pentru locuinţe convenabile
79

3.366
Lovitură pentru clienți: abonamentele de telefonie mobilă se scumpesc cu 6,8%! De când vei plăti mai mult
3.366

3.206
3 zodii a cărora li se poate întâmpla ceva spectaculos înainte de sfârșitul lunii martie
3.206

3.017
Care sunt legumele și fructele la care a fost găsită cea mai care concentrație de pesticide
3.017

6.283
Un român a fost rugat să schimbe locul într-un avion de Marea Britanie: Imediat după, povestea lui a ajuns virală pe internet!
6.283

2.000
Un nou studiu a dezvăluit ce efecte are alcoolul asupra creierului
2.000

1.857
Incredibil, dar adevărat! Deși sunt în comisii la concursurile filmate, sindicaliștii din Poliție îl atacă pe Cătălin Predoiu: Ar suna Lia?
1.857

1.311
Carnea de porc, în picaj liber: Fermele avertizează că jumătate ar putea dispărea până la vară
1.311

828
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
828

















Comentează