Senatul a votat instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase", iar deputatul AUR Ciprian Paraschiv, preşedinte al Comisiei pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, a declarat că Ilie Năstase reprezintă un reper în diplomaţia sportivă românească încă din vremea comunismului.
„Nu cred că românii ne-au trimis în Parlament să votăm Anul Pantofarului, Anul Buburuzei cu picăţele mov, Ziua Tramvaiului cu şine galbene. Dar, Ilie Năstase reprezintă un reper în diplomaţia sportivă românească încă din vremea comunismului şi oriunde ne vom deplasare în lumea largă vom auzi de galeria unică a celor 3: Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Gică Hagi. Nu am să vă spun acum performanţele lui Ilie Năstase, pentru că ştiu că majoritatea le cunoaşteţi A fost primul număr 1 mondial din istoria ATP. Se află în galeria selectă a celor cu peste 100 de turnee câştigate. Deţine recordul de victorii în ceea ce numim astăzi ATP Final Tour.", a spus Paraschiv.
Politicianul a prezentat şi trei motive pentru care trebuie luată această decizie. „Să vă spun trei motive pentru care să votaţi: În 2027 se împlinesc 60 de ani de când Ilie Năstase a câştigat primul turneu la Cannes. Anul 2026 este anul Nadia Comăneci şi o să vedeţi ce activări frumoase vor fi cu prezenţa Zeiţei de la Montreal în România. Se va reface inclusiv circuitul, traseul sportiv, al marii gimnaste la Oneşti. În vara acestui an, Ilie Năstase împlineşte 80 de ani. Haideţi să ne cinstim gloriile cât încă le mai avem lângă noi. Îi suntem datori personalităţii sale uriaşe, dar mai ales le suntem datori tinerilor şi cpiilor de azi, care au nevoie de modele şi repere", a spus Paraschiv..
Plenul Senatului a votat, miercuri, propunerea legislativă vizează instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase", în considerarea statutului său de personalitate sportivă de referintă la nivel international şi a contribuţiei sale semnificative la dezvoltarea sportului mondial şi la promovarea imaginii României.
2026 este anul „Nadia Comăneci", deoarece se împlinesc 50 de ani de la prima notă de 10 obţinută de Zeiţa de la Montreal.





























Comentează