Aprovizionarea cu gaze prin recent inaugurata conductă TurkStream este o chestiune strategică pentru Serbia şi industria sârbă, nicidecum una electorală, a declarat duminică preşedintele acestei ţări, Aleksandar Vucic, potrivit agenţiei Tanjug.
Serbia va obţine de pe urma gazoductului TurkStream beneficii mulţi ani de acum înainte, numai din taxele de tranzit urmând să încaseze circa 185 de milioane de dolari în fiecare an, a spus Vucic în timpul unui talk show la postul Pink TV.
TurkStream este foarte important pentru industrializarea Serbiei şi pentru atragerea investitorilor, întrucât primul lucru pe care toţi îl întreabă este dacă există suficiente gaze, a explicat el.
Din cele circa 13 miliarde de metri cubi de gaze naturale care vor intra în Serbia prin gazoductul TurkStream, circa 3 miliarde vor rămâne în această ţară, iar restul vor ajunge în Ungaria, Bosnia, inclusiv Republica Srpska, şi teritoriul controlat de Pristina, a mai precizat şeful statului sârb.
El a menţionat de asemenea că secţiunea bulgară a conductei urmează să fie finalizată la sfârşitul lunii mai sau în iunie, astfel că primele livrări de gaze prin gazoductul TurkStream vor ajunge în Serbia cel mai târziu către sfârşitul acestui an.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au inaugurat miercuri gazoductul TurkStream, proiect ce face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.
Aleksandar Vucic: Gazoductul TurkStream este important pentru industrializarea Serbiei şi atragerea investitorilor
Explorează subiectul
Articole Similare

5.321
Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs (surse)
5.321

96
Kremlinul avertizează asupra unei "escaladări fără precedent a tensiunilor" în jurul Iranului
96

87
Donald Tusk le cere cetăţenilor polonezi să părăsească "imediat" Iranul
87

37
Acțiunile israeliene stârnesc temeri de „epurare etnică” în Cisiordania și Gaza (ONU)
37

3.021
Șefii spionajului european vorbesc despre negocierile de la Geneva - Prăpastie izbitoare în gândire între capitalele europene şi Casa Albă
3.021

29
Șefa BCE respinge zvonurile privind o demisie iminentă
29

49
Lupta pentru gazele din Mediterana - Turcia se opune 'activităţilor unilaterale' ale Greciei
49

5.091
BREAKING Fratele regelui Charles a fost arestat în Marea Britanie: e vizat în dosarul Epstein
5.091

97
Germaina se orientează către China în contextul tarifelor SUA: Avem un interes strategic în a găsi parteneri în lume care gândesc la fel ca noi
97

3.377
VIDEO Putin, mesaj ferm și dur către Washington: „Cuba nu va fi lăsată singură”
3.377

87
Șeful departamentului de energie atomică din Iran afirmă că nicio țară nu poate priva Teheranul de drepturile de îmbogățire a industriei atomice
87

72
Preşedintele Siriei a emis un decret de amnistie şi reduceri de pedepse
72

3.991
Orientul Mijlociu, în pragul războiului - Concentrare uriașă de trupe. Nu s-a mai întâmplat de la războiul din Irak
3.991

















Comentează