Blocul de stânga al premierului suedez Stefan Lofven îl devansează cu puţin pe cel al opoziţiei de centru-dreapta, indică rezultatele preliminare ale alegerilor legislative de duminică anunţate joi, relatează dpa preluată de Agerpres.
Blocul lui Lofven, care cuprinde Partidul Social-Democrat, Partidul Verzilor şi Partidul de Stânga, a obţinut 144 de mandate, iar Alianţa - cum este cunoscut blocul opoziţiei de centru dreapta - a obţinut 143, a precizat Autoritatea electorală.
Rezultatele finale urmează să fie prezentate cel mai devreme vineri.
Deşi niciunul dintre cele două nu a întrunit o majoritate - pentru care este nevoie de 175 de locuri din legislativul cu un total de 349 -, amândouă blocurile susţin că sunt cel mai bine poziţionate pentru a forma un nou guvern.
Formarea noului executiv se anunţă însă complicată întrucât formaţiunea antiimigraţie Democraţii Suediei a reuşit să-şi adjudece 62 de locuri în parlament şi poate revendica un cuvânt important de spus în echilibrul final de forţe. Liderul Democraţilor, Jimmie Akesson, a cerut ca partidul său să fie inclus în discuţiile vizând formarea guvernului, dar celelalte formaţiuni au exclus cooperarea cu aceştia.
Provocările cu care s-ar confrunta un guvern minoritar au fost scoase în evidenţă de situaţia creată la finele lui 2014, când primul buget al lui Lofven a căzut la vot, după ce Democraţii Suediei au decis să susţină un alt proiect de buget propus de Alianţă, declanşând o criză guvernamentală.
Noul legislativ urmează să se reunească la 24 septembrie. Cei patru lideri din Alianţă i-au cerut lui Lofven să demisioneze, afirmând că în caz contrar vor solicita un vot de încredere, la reunirea parlamentului.
Alegeri în Suedia - Blocul de stânga al premierului Lofren are un ușor avans. Rezultatele finale vor fi prezentate vineri
București
8°C
Articole Similare

6
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
6

981
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
981

1.413
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
1.413

69
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

30
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
30

45
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
45

3.869
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
3.869

30
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
30

109
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
109

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.140
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.140

742
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
742

36
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
36
















Comentează