Actriţa iraniană Taraneh Alidousti, care apare pe afişul filmului "The Salesman" care este nominalizat la Oscar, a anunţat joi că va boicota ceremonia decernării prestigioaselor statuete pentru a protesta faţă de proiectul de decret ''rasist'' al preşedintelui american Donald Trump împotriva imigranţilor musulmani, conform AFP preluat de agerpres.
"Interdicţia de viză cerută de Trump împotriva iranienilor este rasistă. Chiar dacă se aplică sau nu pentru participarea la un eveniment cultural, eu nu voi lua parte la #AcademyAwards 2017 în semn de protest", a scris actriţa de 33 de ani pe contul său de Twitter.
Trump a lansat o ofensivă împotriva imigraţiei şi va suspenda în curând intrarea în SUA a cetăţenilor din şapte state musulmane, printre care Iran, pentru o perioadă de o lună.
Noul lider de la Casa Albă a apărat aceste măsuri miercuri la televiziunea americană ABC, subliniind că sunt necesare ''într-o lume furioasă care a devenit un dezastru complet''. ''Nu este vorba despre o interdicţie la adresa musulmanilor însă vizează acele ţări care au mult terorism'', a justificat Trump.
Filmul "The Salesman", al regizorului iranian Asghar Farhadi, este nominalizat la categoria cel mai bun film străin la Oscar. Ceremonia Oscarurilor va avea loc la 26 februarie.
Regizorul Farhadi a obţinut deja o statuetă Oscar în 2012 în cadrul secţiunii cel mai bun film străin pentru pelicula ''A Separation'', încheie AFP.
Actriţa iraniană Taraneh Alidousti boicotează Oscarurile în semn de protest faţă de Trump
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784
















Comentează