Un număr de 76.233 de persoane au intrat în ţară vineri prin punctele de frontieră, dintre care 8.623 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 5,9% faţă de ziua precedentă, conform Agerpres.
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.059 cetăţeni ucraineni (în uşoară creştere cu 1,5%) iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.688 cetăţeni ucraineni (scădere cu 23,8%), precizează sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, de la declanşarea acestei crize, până la 8 aprilie, ora 24,00, au intrat în România 659.064 cetăţeni ucraineni.
IGPF informează că în continuare controlul la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.
"Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale", se mai menţionează în comunicat.
8.623 cetăţeni ucraineni au intrat în ţară vineri prin punctele de frontieră, în scădere cu 5,9% faţă de ziua precedentă
București
8°C
Articole Similare

1.197
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
1.197

41
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
41

1.652
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
1.652

56
La pas spre Ierusalim...
56

2.194
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.194

3.176
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.176

4.449
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.449

5.104
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.104

770
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
770

1.083
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.083

853
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
853

1.100
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.100

3.158
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
3.158
















Comentează