22 de companii de stat, primul test al reformei 'de la fundație'. Vicepremierul Oana Gheorghiu: 'Nu promit miracole, ele nu există. Dar există oportunități reale'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 31-01-2026 19:21

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

La trei luni de la preluarea mandatului, vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă că Guvernul a demarat un proces amplu și coordonat de analiză și restructurare a companiilor de stat, pentru prima dată după mulți ani, într-o manieră coerentă și bazată pe date concrete. „Am început cu fundația. Am început să săpăm și să punem bazele, ca ceea ce construim acum să nu se prăbușească peste un an”, a transmis Gheorghiu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Reforma companiilor de stat: proiect-pilot cu 22 de firme

Oana Gheorghiu arată ce a făcut împreună cu echipa alături de care lucrează, în aceste trei luni: „Am început cu fundaţia. Am început să săpăm, să punem bazele, să ne asigurăm că ceea ce construim acum nu se va prăbuşi peste un an. În aceste 3 luni, asta a însemnat peste 100 de întâlniri de lucru şi şedinţe tehnice cu ministere, agenţii şi experţi, zeci de ore de analiză pe date reale şi un dialog constant cu partenerii instituţionali”. 

Potrivit vicepremierului, companiile de stat pot fi restructurate, cu siguranţă, dar acest lucru nu se face prin gesturi bruşte sau decizii luate pe genunchi.

”Este nevoie de timp, de analize serioase făcute de specialişti şi de o aliniere reală a celor care, azi, fac parte din Guvern. În aceste luni am înţeles foarte clar că lucrurile ar putea funcţiona mult mai bine în România. Există oameni în aparatul public care muncesc, care îşi doresc ca lucrurile să meargă, care înţeleg nevoile oamenilor. Ceea ce a lipsit, însă, este un ingredient esenţial: lideri care să tragă în aceeaşi direcţie, dincolo de interese de grup, de partid sau personale. Lideri care să înţeleagă că au o şansă reală, poate una rară, de a pune România pe un drum corect şi stabil. Nu sunt un politician în sensul clasic al cuvântului şi nu încerc să devin unul. Nu voi cosmetiza realitatea şi nu voi spune că, în trei luni, am eliminat pierderile sau am desfiinţat sinecuri. Spun însă că lucrurile pot fi făcute diferit şi că am început să le facem. Sunt paşi mici, e adevărat, dar paşi care pot produce schimbări reale, dacă sunt duşi până la capăt. Schimbările care rezistă nu se fac peste noapte, nu fără respectarea legii şi nu prin improvizaţie. Se fac cu determinare, perseverenţă şi rezistenţă la frustrare”, susține Oana Gheorghiu. 

Vicepremierul mai arată că România are peste 1.500 de companii de stat, mult prea multe după părerea ei, dar şi după practica altor ţări.

„Am început cu un proiect pilot care vizează 22 dintre ele, companii analizate în profunzime, pentru care Guvernul lucrează la a lua decizii de restructurare, închidere, listare sau atragere de parteneri. În aceste trei luni, am avut întâlniri săptămânale de coordonare pe acest proiect şi mai multe runde de discuţii cu aparatul tehnic şi conducerea Secretariatului General al Guvernului, care asigură suportul tehnic al proiectului şi cu ministerele. Este un exerciţiu prin care testăm, în mod real, mecanismele prevăzute în legislaţia actualizată în 2025, pe baza ghidurilor OECD. În luna februarie sunt programate decizii pentru aceste companii, după ce AMEPIP (o agenţie care a devenit cu adevărat funcţională abia spre finalul lui 2025, deşi există de mai bine de doi ani) va prezenta rezultatele analizelor sale. Este pentru prima oară, după mulţi ani, când există o acţiune coerentă, coordonată la nivelul guvernului, având ca unic scop analiza şi restructurarea companiilor de stat”, explică vicepremierul. 

Oana Gheorghiu: „Nu promit miracole, ele nu există. Dar există oportunităţi reale”

Potrivit Oanei Gheorghiu, „statul trebuie să înţeleagă că rolul său este acela de acţionar responsabil, nu de manager slab iar conducerea companiilor este rolul profesioniştilor”.

„Statul trebuie să fie prezent acolo unde este nevoie de serviciu public, unde există un interes strategic sau unde este necesar un echilibru de piaţă. Nu trebuie să fie acţionar de dragul de a fi sau pentru a crea poziţii confortabile, ci acolo unde aduce valoare reală pentru cetăţeni. Aceasta este viziunea după care mă ghidez şi care sper să aducă inspiraţie în perioada mandatului meu. Un stat care îşi reformează companiile publice transmite un mesaj clar către economie: ne respectăm resursele, contribuabilii şi partenerii de afaceri”, adaugă Gheorghiu. 

Ea menţionează că, în paralel cu reforma companiilor de stat, coordonează, împreună cu echipa din cabinet, debirocratizarea şi digitalizarea.

„Sunt două cuvinte folosite excesiv, în care mulţi oameni au obosit să mai creadă. Tocmai de aceea, contează mai mult ce facem decât ce spunem. În aceste luni, am avut întâlniri de lucru cu mediul privat şi cu specialişti IT, precum şi şedinţe interministeriale pentru accelerarea proiectelor digitale. Am reluat, alături de ministrul Irineu Darău, discuţiile despre democratizarea semnăturii digitale şi sper ca normele mult aşteptate să fie publicate curând. Am redeschis consultările privind portofelul digital, care trebuie să devină funcţional până la finalul anului şi care va simplifica viaţa tuturor, oferind acces într-un singur loc la documente esenţiale şi un control mai bun asupra propriilor date”, spune oana Gheorghiu.

Vicepremierul anunţă că urmează şi alte iniţiative care să apropie cetăţeanul de decizia publică, despre care vor vorbi la momentul potrivit.

„Nu promit miracole, ele nu există. Dar există oportunităţi reale: fonduri europene pentru reformă şi digitalizare, presiunea pozitivă a investitorilor şi a pieţelor, un mediu de afaceri matur şi profesionist. Dacă aceste şanse vor fi folosite sau ratate nu mai ţine de context, de scuze sau de trecut, ci de capacitatea tuturor de a lucra împreună, constructiv, cu responsabilitate şi coeziune. Alternativa este cunoscută şi am trăit-o deja: blocaj, risipă şi pierderi pentru toţi. Un singur lucru îl pot garanta: voi folosi mandatul meu pentru a împinge înainte, cu tot ce îmi stă în putere, reforma statului, digitalizarea şi simplificarea, cu respect sincer pentru timpul, banii şi munca fiecăruia dintre voi. Mulţumesc colegilor mei, în primul rând Mădălinei Marcu, cu care fac echipă încă din prima zi, Andreei Semenescu - Consilier de Stat, de curând în echipă, Speranta Munteanu, Cristian Bacanu, Vasile Tiple - Consilieri Onorifici, a căror contribuţie e foarte valoroasă”, completează oana Gheorghiu. 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri