- Necesitatea construirii unei Catedrale Naționale în Bucureşti s-a resimțit după Războiul de Independență și proclamarea României ca Regat. Regele Carol I a înaintat o lege privind acest proiect în 1884.
- Locul inițial al Catedralei a fost stabilit de Patriarhul Miron în 1929: la baza Dealului Mitropoliei, în actuala Piaţă a Unirii.
- Locul final, ales în 2005, reprezintă o reparație morală. Pe Dealul Arsenalului au existat cinci biserici demolate sau translate de comuniști spre a construi Casa Poporului: „Alba Postăvari”, „Spira Veche”, „Izvorul Tămăduirii”, „Schitul Maicilor” şi „Mihai Vodă”.
- Hramuri: Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor și Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
- Catedrala Mântuirii Neamului (CMN) este proiect național asumat de stat prin legea 376/2007.
- Altarul CMN: în piciorul Sfintei Mese sunt așezate lista cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuți și fragmente din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Mucenicilor de la Niculițel. Pe absida altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului (Platytera) din România: 16 metri de la bază până la vârful aureolei.
- Prima liturghie a fost oficiată pe șantierul catedralei cu prilejul ITO, în 04 septembrie 2016. Sfințirea catedralei a fost oficiată în 25 noiembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. A urmat un adevărat pelerinaj pe Dealul Arseanalului: în perioada 25 noiembrie – 02 decembrie 2018 s-au închinat în altar aproximativ 150.000 de persoane. Papa Francisc a vizitat Catedrala Națională în 31 mai 2019.
- Peste 110 milioane euro au fost investiți în construcția „la roșu”. În prezent, la doi ani de la sfințirea altarului, se fac lucrări de pictură în interior, tencuiri și placări cu piatră la exterior. Se lucrează la subsoluri și la spațiile exterioare ale catedralei.
- Catapeteasma, realizată în întregime în tehnica mozaic, este unică în toată lumea ortodoxă prin dimensiunile ei impresionante: 23m lățime si 18m înălțime. Pentru cei 400 mp ai catapetesmei s-au folosit 8 tone de mozaic.
- Cifre: Catedrala, înaltă de 120 de metri, va fi dotată cu 8 lifturi. Clopotele catedralei au o greutate totală de 33 de tone și se află la o înălțime de 60 de metri. Catedrala Națională are 28 de uși de bronz cu reprezentări iconografice. Acestea vor fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată a ușilor în caz de alarmă. De asemenea, Catedrala are un total de 392 de ferestre.
10 lucruri pe care trebuie să le știi despre Catedrala Mântuirii Neamului
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Rapperul și producătorul american 50 Cent, pe numele său real Curtis Jackson, va fi subiectul unui film documentar în trei părți
14

1.912
Scandal total la "Survivor": Gabriel Tamaș, autorul unui comportament agresiv în culisele emisiunii / Fiul Andreei Esca, în conflict direct cu fostul fotbalist
1.912

1.767
Lovitură pentru Realitatea Plus de la CNA: postul TV nu va putea emite online
1.767

3.496
Rareș Bogdan acuză: „Ridicarea licenței Realitatea PLUS este un pretext. Pare strict o răzbunare politică!”
3.496

3.582
Misterul Artemis II: misiune reală sau „film de studio”? Teoriile conspirației explodează pe internet
3.582

35
Keanu Reeves joacă un personaj aflat în centrul unei crize de imagine în filmul "Outcome"
35

23
Patriarhul Daniel - mesaj de Sfintele Paşti; îndeamnă la iubire fraternă şi fapte bune
23

4.975
Demisie la vârful TVR. A decis să lucreze la Guvern: 'Această poziţie este onorantă'
4.975

13
Levant Institute organizes World Congress of Syriac Studies; free spaces in the Palace of Parliament
13

17
Satelitul SMILE, produs de ESA pentru a cerceta vânturile solare, va fi lansat joi
17

30
Rusia îşi amână misiunile lunare, în timp ce SUA celebrează un zbor istoric
30

16
Palatul Culturii, deschis în perioada Sărbătorilor Pascale
16

9
TIFF a demarat înscrierile pentru "Let's Go Digital!"; termenul limită - 28 aprilie
9
















Comentează