Ziua naţională dedicată poetului Dante Alighieri - "Dantedi" - este sărbătorită vineri de Ambasada Italiei şi Institutul Italian de Cultură la Bucureşti, geniul lui Dante fiind relevat printr-o lecţie a profesorului italian Luca Serianni, intitulată "Limba lui Dante şi Italiana modernă", potrivit Agerpres.
Data aleasă, 25 martie, corespunde aceleiaşi zile din anul 1300 în care, potrivit tradiţiei, Dante s-a pierdut în "pădurea întunecată" a Cântului I din Infern în a sa 'Divina Commedia', menţionează un comunicat al Ambasadei Italiei..
Manifestarea a fost iniţiată în 2020 de către Consiliul de Miniştri al Republicii Italiene, la propunerea ministrului Culturii, Dario Franceschini, care a apreciat că în figura lui Dante este "simbolul unităţii lingvistice italiene şi a ideii însăşi de Italia".
Evenimentul va fi inaugurat la ora 11,00 de ambasadorul Italiei în România, Alfredo Durante Mangoni, iar moderatorul întâlnirii va fi Smaranda Bratu Elian, profesor doctor în filologie la Facultatea de Limbi Romanice de la Universitatea din Bucureşti.
După discursul profesorului Serianni cu tema "Limba lui Dante şi Italiana modernă", vor avea intervenţii Oana Sălişteanu, Corina Anton şi Anamaria Gebăilă, profesoare la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti.
Scopul iniţiativei este acela de a implica studenţii români şi instituţiile culturale, menţionează sursa citată.
"La 722 de ani de la începutul călătoriei Poetului Suprem, instituţiile italiene prezente în România se adună în jurul unuia din "părinţii" genealogiei lingvistice italiene, punct de referinţă al culturii şi identităţii naţionale şi europene", se mai arată în comunicat.
Luca Serianni predă Istoria limbii italiene la Universitatea din Roma - La Sapienza. A efectuat investigaţii asupra diferitelor aspecte ale istoriei lingvistice italiene. Asociat la Accademia della Crusca şi la Accademia dei Lincei, este vicepreşedinte al Societăţii Dante Alighieri. Este de asemenea director al revistelor 'Studii lingvistice italiene' şi 'Studii de lexicografie italiană'.
Profesorul Serianni este autorul mai multor cărţi, printre care: "Limba poetică italiană. Gramatică şi texte"; "Scrieri pe bănci. Italiana la şcoală între elevi şi profesori"; "Manual de lingvistică italiană. Istorie, actualitate, gramatică"; "Italiana în proză"; "Ora de italiană".
Evenimentul va putea fi urmărit în live streaming pe pagina de Facebook a Ambasadei Italiei şi a Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, la adresa https://www.facebook.com/IstitutoItalianoDiCulturaBucarest.
Ziua lui Dante Alighieri - 'Dantedi', sărbătorită la Ambasada Italiei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
0

2
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
2

363
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
363

11
Patriarhul Daniel le urează românilor sănătate, pace și bucurie pentru Anul Nou
11

13
Iranul își consolidează prezența în spațiu: A lansat trei sateliți noi cu ajutorul rachetei Soiuz
13

14
Târgurile de Crăciun din Capitală au atras peste 1,5 milioane de vizitatori
14

53
Ansamblul Cookers boicotează Revelionul de la Kennedy Center după redenumirea instituţiei cu numele lui Trump
53

72
Nucleul intern al Pământului, mai complex decât se credea: Experimentele de laborator fac lumină
72

3.742
2026, anul care arde regulile: Calul de Foc revine după 60 de ani și promite noroc, conflicte și răsturnări de situație. Poate fi anul care schimbă totul
3.742

5.138
Brigitte Bardot a iubit câinii, dar și-a urât propriul fiu pe care l-a numit 'tumoare canceroasă'
5.138

4.614
Scandal monstru după moartea actriței Brigitte Bardot! I se aduc acuzații grave: „A fost rasistă!”
4.614

70
Netflix anunță primele lansări din 2026: Seriale confirmate și reveniri
70

60
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
60

















Comentează