Poziţiile rebelilor din sudul Yemenului au fost în noaptea de joi spre vineri ţinte ale raidurilor aeriene 'cele mai violente' ale coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită de la începutul bombardamentelor, la 26 martie, relatează AFP, citând rezidenţi şi responsabili locali.
'La Aden, raidurile au început joi în jurul orei locale 22.00 (19.00 GMT) şi au fost cele mai violente de la debutul operaţiunii 'Furtună decisivă'', a indicat pentru agenţia de presă un rezident de la periferia nordică a acestui mare oraş din sudul Yemenului.
Acestea au durat o bună parte a nopţii, potrivit altor locuitori, vizând în special sediul municipalităţii Dar Saad, la intrarea în partea de nord a Adenului.
Raidurile au avut loc la câteva ore după sosirea în clădire şi în dependinţele sale a unor întăriri constând din membri ai miliţiei şiite houthi şi militari fideli fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh.
Alte poziţii vizate au fost cele situate în împrejurimile stadionului din centrul oraşului şi puncte de control ale rebelilor. Niciun bilanţ privind posibile victime nu este în prezent disponibil.
La Ateq, capitala provinciei Chabwa, situată la est de Aden, care a ajuns joi sub controlul militarilor fideli lui Saleh, raidurile au fost de asemenea 'extrem de violente', potrivit unui responsabil local.
O bază de rachete din apropierea oraşului a fost vizată, precum şi un depozit cu arme de la baza Morra, la vest de Ateq, a indicat un alt oficial din această provincie.
Poziţiile rebelilor au fost, de asemenea, luate la ţintă în împrejurimile oraşului Lahj, situat la nord de Aden.
Arabia Saudită a preluat la 26 martie conducerea unei coaliţii compusă din nouă ţări arabe, care desfăşoară raiduri aeriene pentru a le veni în ajutor susţinătorilor preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, refugiat în prezent la Riad.AGERPRES
Yemen: Bombardamente fără precedent ale Coaliției asupra pozițiilor rebelilor șiiți
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

117
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
117

5
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
5

1.780
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
1.780

3.169
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.169

20
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
20

3.188
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.188

2.772
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.772

129
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
129

49
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
49

57
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
57

4.995
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.995

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137
















Comentează