Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptat, luni, în calitate de for decizional, de plenul Senatului. Au fost înregistrate voturi 86 "pentru", 37 împotrivă şi trei abţineri, potrivit Agerpres.
Potrivit documentului adoptat de Camera Deputaţilor pe 20 septembrie, însuşit cu unele de amendamente şi de Senat, membrii CSM se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de preşedintele României, cu o vechime de cel puţin şapte ani în funcţia de judecător sau procuror definitiv şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani, cu excepţia situaţiei în care a intervenit radierea sancţiunii.
Unul dintre amendamentele adoptate de Comisia specială pentru legile justiţiei şi adoptat de Senat prevede eliminarea din forma actului normativ adoptat de Camera Deputaţilor exercitarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ sau de către preşedintele ÎCCJ a acţiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârşite de procurori/judecători, această acţiune revenindu-i doar Inspecţiei Judiciare.
"În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecţia Judiciară. (...) Acţiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârşite de judecători şi procurori se exercită de către Inspecţia Judiciară, prin inspectorul judiciar", se arată în amendamentul adoptat de Senat.
Un amendament al deputatului neafiliat Dumitru Coarnă, adoptat atât Comisia specială, cât şi de plen, prevede că "funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membrii ai CSM încetează de drept la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial", eliminând din forma Camerei Deputaţilor posibilitatea ca, la încetarea mandatului de membru CSM, magistratul să revină în funcţia de conducere deţinută anterior.
"Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor", se arată în proiectul adoptat de Senat.
Liderul grupului senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a solicitat, retrimiterea la Comisia specială parlamentară a celor trei legi ale justiţiei, motivând o dezbatere "superficială" a acestor normative. În opinia sa, prin aceste proiecte se reintroduce "poliţia politică". De altfel, Târziu şi-a motivat astfel decizia de a vota împotriva legilor privind Consiliul Superior al Magistraturii, organizării judiciare şi Statutul magistraţilor.
Liderul grupului USR, Radu Mihail, a cerut aplicarea procedurii prin care amendamentele respinse în Comisia specială să poată fi susţinute în plen. Solicitările AUR şi USR au fost respinse.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, le-a recomandat colegilor din Opoziţie care au criticat cele trei legi să ţină cont că România îşi doreşte să intre în Spaţiul Schengen şi le-a solicitat să fie "mai mult patrioţi şi mai puţin patriotarzi".
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a subliniat că, în urma a zeci de ore de dezbateri în Parlament, au rezultat trei legi care garantează independenţa Justiţiei şi suveranitatea Constituţiei.
Vot final la Senat: Noua lege privind CSM a fost adoptată. Președintele ÎCCJ și procurorul general nu rămân titulari ai acțiunii disciplinare
Explorează subiectul
Articole Similare

247
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
247

235
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
235

810
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
810

1.401
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
1.401

769
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
769

949
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
949

1.365
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.365

55
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
55

2.396
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.396

2.081
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.081

2.553
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.553

55
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
55

1.925
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
1.925

















Comentează