Volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România a însumat 33 de miliarde de euro, în 2021, în creştere cu 12,3% faţă de anul precedent, arată datele AHK România - Camera de Comerţ Româno - Germană, conform Agerpres.
Din acest total, importurile au fost în valoare de 14,8 miliarde de euro (+8,7%, de la an la an), în timp ce exporturile către România au crescut cu 15,4%, până la 18,3 miliarde de euro.
Potrivit rezultatelor preliminare publicate de Biroul Federal de Statistică (Destatis), Germania rămâne pe locul 1 în clasamentul partenerilor comerciali ai României, în timp ce România ocupă poziţia 19 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei.
"Să fii nr. 1 atât de mult timp înseamnă ceva. În ultimii 20 de ani s-au întâmplat multe în România - ţara s-a transformat dintr-un simplu amplasament investiţional de producţie într-o locaţie pentru inovare. Astfel, valoarea adăugată a companiilor germane din România a crescut semnificativ (...) Din ce în ce mai multe companii germane înfiinţează centre de cercetare-dezvoltare în România. De asemenea România ca piaţă de desfacere a înregistrat o evoluţie foarte pozitivă. Veniturile disponibile în creştere, investiţiile în extinderea infrastructurii publice, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene considerabile de care dispune ţara, precum şi investiţiile în creştere în parcurile de echipamente şi tehnologie ale companiilor naţionale fac din România o piaţă de desfacere atractivă pentru companiile germane", a declarat Sebastian Metz, director general şi membru în Consiliul Director al AHK România.
Pentru acest an, AHK România anunţă că va pune accent pe sustenabilitate, care "înseamnă investiţii în educaţie, cercetare şi dezvoltare, în calitatea vieţii din oraşele şi regiunile în care trăim. Sustenabilitatea presupune, de asemenea, sisteme economice durabile care să fie acceptate şi susţinute de societate".
"Pe acest complex tematic dorim să ne concentrăm în AHK Sustainabilityear 2022 şi, printr-o serie de evenimente, să iniţiem proiecte "verzi", să provocăm la un dialog între actorii politici, economici şi societatea civilă şi să creăm idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil. Companiile germane sunt pregătite să îşi pună la dispoziţie tehnologiile de care dispun, Know-how-ul şi Best Practice, pentru a aduce relaţiile economice bilaterale la un nou nivel", se menţionează într-un comunicat de presă al Camerei de Comerţ Româno - Germane, transmis vineri AGERPRES.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi, totodată, cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din ţara noastră. Înfiinţată în anul 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe.
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania şi România a însumat 33 de miliarde de euro, în 2021, în creştere cu 12,3% faţă de anul precedent
București
8°C
Articole Similare

196
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
196

1.007
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.007

1.317
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.317

1.555
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.555

31
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
31

49
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
49

601
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
601

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

904
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
904

4.870
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.870

1.475
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.475

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

935
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
935
















Comentează