Grupul german Volkswagen intenţionează să strângă până la 9,4 miliarde de euro de pe urma ofertei publice iniţiale a diviziei sale de automobile sportive Porsche, în ceea ce ar putea fi cea mai mare listare la bursă derulată în Europa în ultimul deceniu, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Cel mai mare producător european de automobile vizează o evaluare cuprinsă între 70 şi 75 de miliarde de euro pentru Porsche, sub obiectivul anterior de 85 de miliarde de euro, iar listarea se va derula într-un moment în care pieţele financiare traversează o perioadă turbulentă. Bursele europene nu au derulat IPO-uri în acest an, în condiţiile în care companiile evită noi listări din cauza crizei energetice, creşterii dobânzilor şi inflaţiei record.
Pe fondul scăderilor de la bursă, planul Volkswagen vizând listarea Porsche a primit un sprijin sub forma unor angajamente ferme din partea investitorilor ancoră. Qatar Investment Authority, fondul suveran din Norvegia, T. Rowe Price şi ADQ ar urma să subscrie acţiuni preferenţiale de până la 3,7 miliarde de euro, a informat grupul auto german.
"Suntem acum pe ultima sută de metri cu planurile privind IPO-ul Porsche şi salutăm angajamentele din partea investitorilor ancoră", a declarat directorul financiar de la VW, Arno Antlitz.
Preţul indicativ al ofertei va fi cuprins între 76,50 şi 82,50 euro pe acţiune. Oferta va demara pe 20 septembrie iar data la care ar urma să înceapă tranzacţionarea acţiunilor Porsche este 29 septembrie.
Pe lângă faptul că va oferi investitorilor o bucată din unul din cele mai importante nume din sectorul producţiei de automobile, IPO-ul de la Porsche va returna o mare parte din puterea de decizie familiei Porsche-Piech, care a pierdut controlul la producătorul de automobile sportive în urmă cu un deceniu, la finalul unei bătălii prelungire pentru preluare cu Volkswagen.
Investitorii vor putea să subscrie 25% din acţiunile preferenţiale la Porsche, care nu conferă drept de vot. Familia Porsche-Piech va cumpăra 25% plus una din acţiunile ordinare cu drepturi de vot, ceea ce înseamnă că vor primi o participaţie minoritară de blocaj şi un cuvânt de spus asupra viitoarelor decizii. Familia Porsche-Piech a acceptat să plătească o primă de 7,5% peste intervalul de preţ pentru acţiunile preferenţiale şi intenţionează să finanţeze achiziţia printr-un mix de datorii de până la 7,9 miliarde euro şi un dividend special plătit de VW.
Sumele rezultate în urma acestei listări vor ajuta Volkswagen să îşi finanţeze tranziţia la vehiculele electrice şi investiţiile în software, a informat grupul auto german.
Listarea fenomen a ultimului deceniu la Bursă - Volkswagen vrea să scoată aproape zece miliarde de euro de pe urma mașinilor sportive Porche
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

60
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
60

1
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
1

722
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
722

34
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
34

33
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
33

46
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
46

19
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
19

34
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
34

3.022
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
3.022

37
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
37

26
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
26

65
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
65

20
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
20
















Comentează