Volkswagen şi Ford Motor au demarat "discuţii exploratorii" pentru a dezvolta în comun vehicule autonome şi electrice în cadrul unei alianţe strategice care ar permite celor două companii să economisească miliarde de dolari, a declarat, miercuri, pentru Reuters, o sursă din apropierea acestui dosar, informează agerpres.ro.
Constructorul auto german şi cel american ar urma să ofere informaţii cu privire la evoluţia negocierilor până la finele acestui an, a preciza sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
În schimb, purtătorii de cuvânt de la Ford şi VW au repetat doar ceea ce au declarat anterior, respectiv că cele două companii colaborează în domeniul dezvoltării de vehicule comerciale.
"Memorandumul nostru de înţelegere cu VW acoperă discuţii cu privire la posibile colaborări în mai multe domenii. Este prematur să oferim alte detalii la acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt de la Ford, Alan Hall.
Constructorii auto din întreaga lume negociază alianţe pentru a împărţi costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. De exemplu, luna acesta, constructorul nipon Honda Motor Co a anunţat că va investi 2,75 miliarde dolari şi va prelua o participaţie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupă de dezvoltarea de vehicule autonome.
Volkswagen şi Ford sunt presaţi să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW. Marţi, directorul financiar de la Volkswagen, Frank Witter, a declarat că producătorul german este deschis la ideea de a încheia alianţe cu alte companii, în special în domeniul automobilelor autonome.
Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, în luna iulie a acestui an, Ford a creat o divizie separată, cu o valoare de 4 miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.
Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Volkswagen şi Ford negociază o alianţă în domeniul automobilelor autonome şi electrice
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

11
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
11

3.021
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.021

35
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
35

2.378
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.378

4.369
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.369

115
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
115

2.574
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.574

100
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
100

59
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
59

4.382
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
4.382

71
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
71

84
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
84

9.641
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
9.641
















Comentează