Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Vladimir Screciu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să încheie turul sezonului regulat al Superligii cu trei victorii consecutive în partidele cu FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi UTA.
"Ne lipseşte constanţa în rezultate, dar cu timpul cred că o să avem. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, acum urmează FC Argeş, apoi Petrolul şi UTA. Ne dorim să încheiem turul cu trei victorii la rând pentru a avea un elan bun în retur", a spus Screciu.
El se aşteaptă la un meci spectaculos, vineri, în deplasare, cu FC Argeş.
"Va fi un meci destul de frumos, plăcut pentru public spun eu, pentru că meciul anterior cu FC Argeş l-am câştigat cu 4-0, iar înainte cred că a fost un 3-2. Deci va fi un meci frumos, cu goluri. Sper să câştigăm. Cu siguranţă o să ne chinuim pentru că FC Argeş este o echipă bună. Ne simţim bine, jucătorii şi-au revenit toţi în mare parte, din câte am văzut doar Elvir Koljic mai are ceva probleme la aductor", a precizat Vladimir Screciu.
Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, vineri, de la ora 21:00, pe Stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti, formaţia FC Argeş, într-o partidă contând pentru etapa a 13-a a Superligii.
Vladimir Screciu (U Craiova): Ne dorim să încheiem turul cu trei victorii consecutive
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

22
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
22

21
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
21

13
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
13

17
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
17

25
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
25

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

30
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
30

53
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
53

38
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
38

52
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
52

87
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
87

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

58
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
58
















Comentează