Rusia l-a numit pe general-locotenentul Andrei Mordvicev comandant al Districtului Militar Central, informează vineri Reuters şi TASS.
Mordvicev îl înlocuieşte pe general-colonelul Aleksandr Lapin, care ocupase această funcţie din 2017 până în 2022 şi care a participat la "operaţiunea militară specială" - după cum numeşte Moscova războiul declanşat asupra Ucrainei -, fiind decorat de preşedintele rus Vladimir Putin, informează Agerpres.
Aleksandr Lapin a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Terestre ale Federaţiei Ruse, în pofida criticilor aspre din partea superiorilor săi în legătură cu performanţa lui în Ucraina. Lapin a fost ţinta unor critici virulente în octombrie din partea unor aliaţi radicali ai preşedintelui Vladimir Putin, după ce forţele ruse au fost alungate din oraşul Lîman (estul Ucrainei), centru logistic-cheie.
Andrei Mordvicev a condus trupele ruse în timpul ofensivei de anul trecut asupra oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei, care a culminat cu un asediu ce a durat o lună aspra uzinei Azovstal şi care în final a fost capturată de trupele ruse.
Numirea lui fusese anunţată în ianuarie de Dmitri Sablin, un parlamentar al partidului puterii Rusia Unită.
Numirea lui Mordvicev survine după schimbări radicale operate la conducerea armatei ruse pe parcursul războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei, care durează de aproape un an şi în urma căruia forţele ruse au capturat părţi din sudul şi estul Ucrainei, dar au suferit înfrângeri şi pierderi importante.
În octombrie anul trecut, Rusia l-a numit pe generalul Forţelor Aerospaţiale Serghei Surovikin comandant al forţelor ruse care luptă în Ucraina, la scurt timp după demiterea comandanţilor Districtelor militare Est şi Vest.
Însă în ianuarie anul curent, au fost operate noi schimbări la conducerea forţelor militare ruse care luptă în Ucraina. Comandant al Forţelor armate combinate care luptă în Ucraina a fost numit şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov, iar adjuncţi ai săi au fost numiţi comandantul Forţelor Aerospaţiale ruse generalul Serghei Surovikin, comandantul Forţelor Terestre generalul Oleg Saliukov, precum şi şeful-adjunct al Statului Major al armatei ruse, general-locotenentul Aleksii Kim, a precizat Ministerul Apărării rus.
Vladimir Putin numește la conducerea armatei un general de o cruzime înfiorătoare: a ras de pe hartă Mariupolul
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

65
Schimbare majoră în Capitală: Terasele ar putea rămâne deschise tot anul
65

317
Armistițiul dintre Rusia și Ucraina, la limită - Zelenski avertizează Moscova: "Ucraina va răspunde strict cu aceeași monedă"
317

801
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
801

2.117
FOTO Trump a făcut anunțul în pline negocieri SUA-Iran: Un număr mare de petroliere goale se îndreaptă spre coasta Americii
2.117

1.317
Desertul care a învins cozonacul de Paște: cofetăriile au dat lovitura cu noile tendințe pe buget de criză
1.317

787
VIDEO Tragedie în Vinerea Mare: Un român a murit după ce o macara s-a prăbușit pe un șantier, în Italia. Nu a avut nicio șansă
787

2.371
Românii rămân fără "Lumină" de Paști! Se oprește curentul: Care sunt zonele afectate
2.371

1.099
Sfârșitul erei Viktor Orban? Ungaria, câmp de luptă geopolitic: Rusia riscă să piardă cel mai important aliat din UE
1.099

2.113
Mesaj tăios al consilierului BNR: „Fondul de rezervă a fost tocat pe nimic”. „Acum aveam nevoie de bani pentru criza din Golf”
2.113

988
Negocierile de pace dintre Iran şi SUA de la Islamabad. Cele două delegaţii, față în față, pe rând, cu premierul pakistanez
988

2.052
Cristoiu: 'Bolojan îl ține pe Nicușor Dan prin rețea'. Scandalul procurorilor, doar o perdea de fum
2.052

856
VIDEO Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim și va fi adusă în România
856

4.261
Primul lider european important care își declară deschis sprijinul pentru Viktor Orban: Îl susțin! El luptă pentru o Europă puternică
4.261
















Comentează