Jurnalistul rus Dmitri Muratov, co-laureat cu Premiul Nobel pentru Pace anul trecut, a anunţat marţi că îşi va dona medalia pentru a fi scoasă la licitaţie cu scopul de a strânge fonduri pentru refugiaţii ucraineni, relatează Reuters, conform AGERPRES.
Cotidianul Novaia Gazeta, unde Muratov este redactor-şef, a precizat la începutul lunii martie că va elimina de pe site-ul său materialele despre acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina din cauza cenzurii, ca răspuns la ameninţările cu procese penale la adresa jurnaliştilor şi cetăţenilor care nu adoptă discursul oficial al guvernului.
"Novaia Gazeta şi cu mine am decis să donăm Medalia Premiul Nobel pentru Pace 2021 către Fondul pentru Refugiaţii Ucraineni", se arată într-un articol semnat de Muratov şi apărut marţi.
"Există deja peste 10 milioane de refugiaţi. Le cer caselor de licitaţie să răspundă şi să scoată la licitaţie acest premiul faimos în întreaga lume", a precizat el.
Rusia a trimis zeci de mii de militari în Ucraina începând cu 24 februarie, în ceea ce ea numeşte o operaţiune specială de a anihila capacităţile militare ale statului vecin şi de a-i îndepărta de la putere pe liderii de la Kiev, pe care îi consideră "naţionalişti periculoşi".
Forţele ucrainene dau dovadă de o rezistenţă puternică, iar Occidentul a adoptat ample sancţiuni împotriva Rusiei în încercarea de a o forţa să îşi retragă trupele.
Muratov şi Novaia Gazeta, un ziar critic la adresa Kremlinului, au scris că cinci lucruri trebuie făcute în acest moment: "Oprirea luptelor, schimbul de prizonieri, predarea cadavrelor celor morţi, oferirea de coridoare umanitare şi de asistenţă şi sprijinirea refugiaţilor".
Muratov, care a câştigat premiul alături de Maria Ressa din Filipine, co-fondatoare a site-ului de ştiri Rappler, şi-a dedicat anul trecut Premiul Nobel celor şase jurnalişti ai ziarului său care au fost ucişi pentru activitatea lor.
Vladimir Putin este înfruntat fățiș! Jurnalistul rus laureat cu Nobelul pentru Pace îşi donează medalia pentru a ajuta refugiaţii ucraineni
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

268
Scandalul Dubai continuă; Ponta dă foc scenei politice: 'USR-iștii iau bani ca să-mi atace copilul'
268

400
Austeritate pentru oameni, bani pentru stadioane? Omul lui Bolojan se revoltă pentru bani de arenă, în timp ce Guvernul taie de la vulnerabili
400

1.615
Bubuie un scandal de proporții între PNL și PSD, după criza de nervi a lui Adrian Câciu din Parlament: Liberalii cer aruncarea peste bord a deputatului
1.615

1.086
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
1.086

735
FOTO Au îngropat securea războiului? Ciprian Ciucu și Daniel Băluță, la aceeași masă după tensiunile post-alegeri: 'Ne-am compatibilizat' / Proiecte majore pentru București
735

2.596
Ambasadorul Rusiei la București face o serie de acuzații șocante la adresa României: 'Amenințarea nu vine de la Rusia, ci de la NATO'
2.596

2.163
Învie marele proiect de infrastructură ”Carol I”: O lucrare de mare amploare care va deveni un pilon strategic pentru România
2.163

1.305
Datoria României crește fulminant, în ciuda măsurilor de austeritate luate de Ilie Bolojan
1.305

2.419
Ar susține USR un alt premier în locul lui Ilie Bolojan? Răspunsul ministrului Mediului, Diana Buzoianu
2.419

1.672
Întrebare neobișnuită primită de un candidat la șefia DNA: Decizii de ultimă oră ale CSM pe numirile de la DNA și DIICOT
1.672

2.165
FOTO 'Blestemul lui 777' lovește din nou familia controversatului afacerist 'Don Pedro': Coincidența extrem de bizară și greu de explicat
2.165

2.542
Comisarii de la Protecția Consumatorului au descins în benzinării, după explozia prețurilor: Au dat amenzi uriașe și au închis puncte de distribuție
2.542

3.265
VIDEO Adrian Câciu a început să țipe la Gabriela Horga, la dezbaterea bugetului din comisia de buget - finanțe: A dat și cu pumnul în masă
3.265
















Comentează