Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a efectuat, miercuri şi joi, o vizită oficială în Republica Franceză, demers dedicat aprofundării şi diversificării dialogului politic şi consolidării caracterului special al relaţiei tradiţionale de prietenie cu această ţară.
"Vizita oficială în Franţa a preşedintelui Senatului s-a înscris, ca demers al diplomaţiei parlamentare, în direcţia aprofundării şi diversificării dialogului politic şi consolidării caracterului special al relaţiei tradiţionale de prietenie cu Franţa", se arată într-un comunicat.
Programul vizitei oficiale a cuprins întrevederi cu preşedintele Senatului francez, Gerard Larcher, şi cu preşedintele Consiliului Constituţional francez, Laurent Fabius.
De asemenea, vizita a prilejuit organizarea de către Ambasada României şi Institutul Cultural Român de la Paris a unor evenimente de promovare a valorilor culturale româneşti, în perioada în care este în desfăşurare Sezonul România-Franţa.
"În cadrul convorbirilor cu oficialităţile franceze, preşedintele Senatului României a reafirmat importanţa pe care o acordă România parteneriatului strategic dintre cele două state. Demnitarul român a evidenţiat frecvenţa şi calitatea dialogului parlamentar, precum şi evoluţiile de substanţă înregistrate în dialogul politico-diplomatic din ultimii doi ani'', precizează sursa citată.
Călin Popescu-Tăriceanu a exprimat, totodată, dorinţa ca România şi Franţa să facă mai mult împreună, ''ca parteneri privilegiaţi, uniţi de puternice legături istorice, culturale şi lingvistice şi de viziunea comună a unei Europe unite şi puternice''.
Preşedintele Senatului a arătat că preşedinţia română a Consiliului UE "a demonstrat capacitatea de a-şi adapta abordările pentru a răspunde în mod corespunzător la provocările unui context politic dinamic şi imprevizibil, precum şi la evoluţiile neprevăzute din dosarul Brexit, una dintre principalele preocupări ale agendei politice europene curente".
Tăriceanu a menţionat că eforturile depuse de România pe parcursul primelor cinci luni de mandat au fost dedicate exclusiv promovării intereselor statelor membre, în spiritul unei abordări unitare, coerente şi incluzive.
În dialogul cu omologul francez, preşedintele Senatului a subliniat importanţa, pentru ambele părţi, a intensificării schimburilor şi cooperării economice, salutând nivelul ridicat al schimburilor comerciale, care în 2018 au atins cifra record de 9 miliarde de euro.
De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu a remarcat profilul consolidat al investiţiilor franceze în România şi a reafirmat dorinţa părţii române pentru atragerea de noi investiţii cu capital francez şi pentru diversificarea cooperării în domeniul comercial, atât la nivel corporativ, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, arătând că România continuă să ofere oportunităţi permanente de investiţii şi perspective foarte bune de creştere pentru investitorii francezi.
Cei doi interlocutori au reliefat rolul determinant pe care ţările aliate aflate între Marea Neagră şi Marea Baltică îl au în asigurarea flancului estic al NATO şi implicit a securităţii şi apărării spaţiului euro-atlantic, precum şi importanţa pe care cooperarea, în spiritul complementarităţii, la nivel european o are în consolidarea contribuţiei statelor membre la securitatea UE.
În cadrul dialogului avut cu preşedintele Consiliului Constituţional francez, Laurent Fabius, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat aportul deosebit al instituţiei Curţii Constituţionale pentru asigurarea unei funcţionări normale a statului de drept şi aşteptările societăţii la o abordare echidistantă şi neutră a acesteia faţă de forţele politice şi natura solicitărilor generate de acestea.
Demnitarul român a arătat că sesizările adresate Curţii Constituţionale se cuvine să nu creeze, prin numărul şi modalităţile în care sunt formulate, neajunsuri în funcţionarea normală a altor instituţii ale statului şi care să rezulte în noi blocaje de natură constituţională.
Cu ocazia prezenţei delegaţiei parlamentare române la Paris, Ambasada României a găzduit ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca lui Gerard Larcher, preşedintele Senatului Franţei, absolvent de medicină veterinară.
Totodată, în cadrul programului cultural, preşedinţii celor două Senate au inaugurat, în grădinile Palatului Luxembourg (sediul Senatului Franţei), sculptura "Zgârie-Nor" ("Gratte Ciel") a artistului român Ernő Bartha - unic în lume datorită sculpturilor sale din fân de dimensiuni monumentale -, ca parte a ansamblului de activităţi organizate de Institutul Cultural Român dedicate protejării şi promovării diversităţii expresiilor culturale în cadrul Sezonului România-Franţa.
Delegaţia Senatului României a vizitat expoziţia "Broderii de tradiţie bizantină din România între secolele XV şi XVII - în jurul stindardului lui Ştefan cel Mare".
În perspectiva demersurilor de promovare a valorilor româneşti, a fost organizată şi prezentarea colecţiei de modă "Patzaichin" a designer-ului român Olah Gyarfas, în prezenţa renumitului medaliat olimpic român.
Din delegaţie au făcut parte senatorii Titus Corlăţean (PSD), preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România-Franţa din Senat, Cătălin Dumitru Toma (PNL), Dan Lungu (USR) şi Fejer Laszlo-Odon (UDMR).
Vizita oficială în Franţa a lui Tăriceanu - demers al diplomaţiei parlamentare, dedicat aprofundării dialogului politic
Explorează subiectul
Articole Similare

492
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
492

661
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
661

4.796
Fost viceprimar, ucis în propria casă: cum a fost comisă crima
4.796

3.276
Dezvăluire din culisele politicii: USR a încercat să-l racoleze pe Ilie Bolojan. Întâlnire secretă la hotel
3.276

40
Oana Țoiu anunță cursuri de limba română în Germania și reluarea Comisiei Mixte România-Bavaria
40

4.471
Andrei Caramitru cere reorganizare prin comasarea comunelor: „2 primari din 3 trebuie să plece”
4.471

1.454
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.454

4.810
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
4.810

2.285
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
2.285

9.566
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
9.566

3.335
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
3.335

3.588
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.588

2.468
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.468

















Comentează