Fostul deputat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat joi dimineaţă la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost anunţat că pe numele lui a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată.
Potrivit Agerpres, dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma unei plângeri depuse, conform unor surse judiciare, de omul de afaceri Ioan Niculae. Acesta l-a reclamat pe Hrebenciuc că ar fi făcut declaraţii false în dosarul "Mită la PSD" privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.
În martie 2015, Viorel Hrebenciuc declara la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul "Mită la PSD", că de finanţarea campaniei electorale s-au ocupat Mircea Geoană şi apropiaţii acestuia, Ionuţ Costea şi Ion Bazac.
"În acest context, Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanţarea campaniei. Nu a vrut să discute cu Costea. S-a întâlnit cu Niculae, l-a rugat în numele lui Geoană şi să plătească nişte sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro şi INSOMAR s-a încheiat un contract privind situaţia construcţiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană", declara atunci Hrebenciuc.
Tot atunci, Hrebenciuc spunea că Mircea Geoană l-a trimis la Ioan Niculae pentru a discuta despre finanţarea campaniei electorale.
"Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanţare legală sau nelegală. În principiu era legală. Niculae a vrut să facă plata prin bancă. Eu discutam cu alţi finanţatori doar când eram trimis", a susţinut Viorel Hrebenciuc.
În dosarul "Mită la PSD", Ioan Niculae a fost condamnat în aprilie 2015 la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a primit 3 ani închisoare cu executare.
Viorel Hrebenciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.300
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.300

1.584
Profeția lui Dumitru Borțun, apropiat USR: „PSD se va duce spre 10%”
1.584

1.086
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.086

2.094
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
2.094

2.677
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.677

7.887
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.887

3.895
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.895

4.511
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.511

1.163
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.163

2.668
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.668

3.611
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.611

13.736
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
13.736

1.216
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.216
















Comentează