Premierul ungar Viktor Orban a respins cererile formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Consiliul European, întrucât acestea nu corespund intereselor Ungariei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al lui Orban, citat de MTI, scrie AGERPRES.
Zelenski ceruse Ungariei să voteze în favoarea extinderii sancţiunilor impuse Rusiei şi asupra sectorului energetic, cu interdicţia de a se achiziţiona gaze şi ţiţei rusesc, precum şi de a autoriza livrările de arme prin teritoriul său, a indicat Bertalan Havasi.
"Trebuie să decizi tu personal de partea cui eşti", i-a spus Zelenski joi seara lui Viktor Orban, care a participat prin videoconferinţă la summitul liderilor Uniunii Europene, făcând aluzie clară la armonia relaţiilor dintre liderul ungar şi preşedintele rus, Vladimir Putin, notează EFE.
Preşedintele ucrainean a comparat situaţia actuală din oraşul Mariupol, aflat sub asediu şi supus unor bombardamente intense care l-au distrus aproape complet, cu masacrarea evreilor în Ungaria la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Am fost la Budapesta şi am văzut memorialul 'Pantofi pe malul Dunării'", în memoria persecuţiei evreilor de către gruparea fascistă ungară 'Crucile cu Săgeţi', a spus liderul ucrainean.
"Uită-te la pantofii aceia! Şi vei vedea cum asasinatele în masă se pot repeta în lumea de astăzi. Şi asta face Rusia astăzi. Aceiaşi pantofi. În Mariupol, sunt aceiaşi oameni", a spus Zelenski.
"În această situaţie ai încă îndoieli cu privire la instituirea de sancţiuni? Eziţi dacă să laşi arme să treacă prin ţară?Ai îndoieli dacă să faci sau nu comerţ cu Rusia?" - l-a întrebat preşedintele ucrainean, adresându-i-se direct lui Orban, şi adăugând că "nu există timp pentru îndoieli".
Viktor Orban a respins ambele cereri, a comunicat purtătorul de cuvânt al premierului ungar. Ungaria vrea să rămână în afara războiului şi nu va permite transporturilor de arme să traverseze teritoriul său şi nici nu va trimite arme în Ucraina, a adăugat acesta.
În acelaşi timp, Budapesta face tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului şi oferă ajutor umanitar, a spus el.
Până joi, aproximativ jumătate de milion de refugiaţi au sosit în Ungaria, iar guvernul ungar a trimis Ucrainei ajutoare în valoare de 2 miliarde de forinţi (aproximativ 5,4 milioane de euro), a adăugat Bertalan Havasi.
Oprirea livrărilor de ţiţei şi gaze ar însemna ca familiile ungare să fie obligate să suporte costurile războiului, a afirmat şeful de presă al lui Orban. Aproximativ 85% dintre gospodăriile din Ungaria folosesc gaze pentru încălzire, iar 64% din importurile de ţiţei ale Ungariei vin din Rusia, a menţionat Havasi.
Ar fi nevoie de trei sau patru ani de pregătiri pentru ca rafinăriile de ţiţei să proceseze petrol primit dintr-o altă sursă, iar infrastructura fizică pentru a primi volumul actual de gaze naturale din altă parte nu există încă, a adăugat el.
"Vom continua să ne opunem extinderii sancţiunilor la adresa sectorului energetic rusesc în toate forumurile internaţionale", a afirmat acelaşi purtător de cuvânt.
Refuzul guvernului Ungariei faţă de cererile lui Zelenski a fost confirmat separat vineri şi de purtătorul de cuvânt al executivului de la Budapesta, Zoltan Kovacs.
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a reacţionat de asemenea vineri la demersul lui Zelenski, afirmând că înţelege că, pentru preşedintele ucrainean, cel mai important lucru este siguranţa poporului Ucrainei, dar a adăugat că pentru guvernul de la Budapesta "cel mai important lucru este securitatea ungurilor", potrivit EFE.
Viktor Orban răspunde la fel de tăios mesajului lui Zelenski: Ungaria nu va autoriza livrările de arme destinate Ucrainei prin teritoriul său
Explorează subiectul
Articole Similare

3.727
VIDEO Aceeași linie, altă funcție: Bolojan revine la retorica 'mercenarilor' din Sănătate și pune, din nou, presiune pe medici
3.727

150
Plângere prealabilă făcută de FACIAS în cazul înghețării pensiilor. „Austeritatea încalcă legea”
150

74.758
VIDEO Roata istoriei s-a întors și are ”prostul obicei” de a-și plăti datoriile: Cel mai mare imperiu a ajuns să fie împânzit de foștii coloniști / Update: Ulterior au venit scuzele
74.758

157.548
Victorii importante pentru Nicușor Dan la Curtea Constituțională: câștigă meciul cu Parlamentul și Guvernul pe 2 legi importante
157.548

27.978
Experții dezvăluie criza fără precedent care lovește industria imobiliarelor: Urmează falimente pe bandă rulantă!
27.978

31.281
Amenințare șocantă în presa rusă: se face apel la bombardarea Bucureștiului
31.281

22.446
Se complică situația: Protestele din secuime se transformă în revoltă împotriva UDMR
22.446

11.996
Germania face descoperirea anului. Resursa, care a fost bine ascunsă până acum, ar putea schimba viitorul energetic al Europei
11.996

191.063
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
191.063

47.545
Accelerează mega proiectul care va face din România principalul jucător din Europa: Din 2027 se schimbă total datele jocului
47.545

35.818
Raport dur al Congresului SUA: „Alegerile din România, folosite ca pretext pentru cenzură. Candidatul preferat de sistem a câștigat” / Update - Reacția UE
35.818

124.577
Rectorul Politehnicii București îl atenționează pe Bolojan: În cercetare soluția nu este tăierea. Trebuie să stimulăm investițiile pe termen lung în infrastructura de profil
124.577

24.784
Șeful Statului Major al Apărării atrage atenția cu privire la pensiile militare: 'Nu este ok'
24.784

















Comentează