A fost declarată o stare de alertă la Spitalul Universitar Southampton din Anglia, după un incendiu izbucnit, duminică, pe una dintre secțiile spitalului. 200 de pacienți au fost evacuați.
Incendiul a izbucnit, duminică dimineață, în jurul orei 5:30 (n.r. – ora Angliei), în unitatea de endoscopie a spitalului. Peste 200 de pacienți au fost evacuați, iar drumurile de acces din jurul clădirii au fost închise, potrivit Serviciului Național de Sănătate din Regatul Unit.
Niciun pacient nu a fost rănit, însă zonele în care incendiul s-a manifestat au fost afectate de flăcări, spitalul precizând că incendiul s-a soldat cu „daune semnificative”. Cabinetul din care a pornit incendiul a fost în întregime carbonizat, dar și alte câteva încăperi, după cum o arată fotografiile publicate în presa britanică.
De asemenea, toate programările din următoarele zile de pe secția afectată au fost anulate, scrie mediafax.ro.
Potrivit serviciului de pompieri din Hampshire și Wright Ile, cauza incendiului nu este cunoscută. La caz au intervenit 110 salvatori, informează Sky News.
Pacienții evacuați au fost mutați în alte secții ale spitalului sau chiar pe holuri, acolo unde au fost îngrijiți de medici și asistente. Reprezentanții spitalului au făcut aranjamente pentru ca o parte din pacienți să fie externați, duminică.
De asemenea, secția de Urgențe a spitalului nu primește pacienți, cu excepția cazurilor în care starea lor este deosebit de gravă, dacă viața sau integritatea acestora sunt puse în pericol.





























Comentează