Secretarul american al apărării Pete Hegseth a subliniat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că, după patru zile, operaţiunea SUA împotriva Iranului se află încă în „faza incipientă” şi a prezentat planurile de accelerare a eforturilor militare, relatează CNN. Preşedintele Donald Trump a declarat că armata americană „îi face praf” pe iranieni - însă „marele val” de lovituri abia urmează.
Hegseth: Urmează valuri mai mari și mai numeroase
Pete Hegseth a declarat că Statele Unite câştigă războiul împotriva Iranului, chiar dacă a deplâns moartea a şase soldaţi americani ucişi până acum în conflict. El a adăugat că Statele Unite vor rezista mai mult decât Iranul.
„Aşa cum a spus preşedintele Trump, urmează valuri mai mari şi mai numeroase”, a declarat Hegseth. „Abia am început. Accelerăm, nu încetinim”, a subliniat el.
Şeful Pentagonului a declarat că următoarea fază a acţiunii militare are ca obiectiv ca forţele aeriene americane şi israeliene să preia „controlul complet al spaţiului aerian iranian” şi a spus că se aşteaptă ca aceasta să fie finalizată în „mai puţin de o săptămână”.
El a adăugat că forţele aeriene vor „găsi, repera şi distruge rachetele şi baza industrială de apărare a armatei iraniene”, precum şi pe liderii militari iranieni.
„Aceasta nu a fost niciodată menită să fie o luptă corectă şi nu este o luptă corectă”, a spus Hegseth. „Îi lovim în timp ce sunt la pământ, ceea ce este exact aşa cum ar trebui să fie”, a afirmat el.
Iranul lansează mai puţine rachete decât la începutul războiului, a declarat miercuri şi Dan Caine, generalul american cu rangul cel mai înalt, argumentând astfel faptul că au fost mult diminate capacităţile militare ale Iranului, pe măsură ce Statele Unite îşi extind atacurile în interiorul Iranului.
„Vom începe acum să extindem atacurile în interiorul teritoriului iranian, creând o libertate de manevră suplimentară pentru forţele americane”, a declarat generalul Dan Caine, preşedintele Comitetului şefilor de stat major, într-o conferinţă de presă la Pentagon.
Hegseth a confirmat că armata americană a scufundat o navă de război iraniană în largul coastelor Sri Lankăi, numind-o prima scufundare a unei nave inamice cu torpile de la al Doilea Război Mondial încoace. „O moarte liniştită”, a comentat Hegseth.
Trump: Îi facem praf pe iranieni
Preşedintele Donald Trump a declarat luni dimineaţă pentru CNN, într-un interviu telefonic de nouă minute, că armata americană „îi face praf” pe iranieni - însă „marele val” de lovituri abia urmează. Trump susține că este surprins de atacurile Iranului împotriva țărilor din regiune și arată că aceste țări înclină tot mai mult să se implice în război și să atace la rândul lor Iranul, informează News.ro.
„Îi facem praf”, i-a spus Trump lui Jake Tapper de la CNN. „Cred că merge foarte bine. Este foarte tare. Avem cea mai puternică armată din lume şi o folosim”, a adăugat el.
Trump a abordat o gamă largă de subiecte în interviu, inclusiv durata preconizată a conflictului, surprinderea sa faţă de represaliile pe scară largă ale Iranului şi planul de succesiune preconizat pentru această ţară.
Cu privire la durata războiului, preşedintele a declarat: „Nu vreau să dureze prea mult. Întotdeauna am crezut că va dura patru săptămâni. Şi suntem chiar puţin înaintea programului”.
Întrebat dacă SUA fac mai mult decât atacul militar pentru a ajuta poporul iranian să recâştige controlul asupra ţării sale de la regimul clerical, Trump a răspuns: „Da”.
„Într-adevăr, facem asta. Dar în acest moment vrem ca toată lumea să rămână înăuntru. Nu este sigur afară”, a spus şeful Casei Albe care în declaraţii anterioare îndemna populaţia iraniană să se revolte şi să preia puterea.
„Şi va deveni şi mai puţin sigur” (afară - n.r.), a adăugat preşedintele. „Nici măcar nu am început să-i lovim cu putere. Valul mare nici măcar nu a venit. Cel mare va veni în curând”, a declarat Trump.
„CEA MAI MARE SURPRIZĂ DE PÂNĂ ACUM”
Până acum, a mărturisit preşedintele, „cea mai mare surpriză” au fost atacurile Iranului împotriva ţărilor arabe din regiune: Bahrain, Iordania, Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite.
„Am fost surprinşi”, a recunoscut Trump. „Le-am spus: «Ne ocupăm noi de asta», iar acum (aceste ţări) vor să lupte. Şi luptă agresiv. Urma să se implice foarte puţin, iar acum insistă să se implice”, a susţinut Trump.
Despre liderii arabi, preşedintele a declarat pentru CNN: „Îi cunosc pe aceşti oameni. Sunt duri şi inteligenţi”. Iranienii, a continuat el, „au tras într-un hotel, au tras într-un bloc de apartamente. Asta i-a enervat. Ei ne plac, dar au urmărit evenimentele. Nu aveau niciun motiv să se implice”, a spus Trump, explicând că atacurile Iranului asupra lor „a fost probabil cea mai mare surpriză”.
Trump a subliniat că ameninţarea nucleară iraniană este o problemă majoră în regiune de ceva timp. „Trebuie să înţelegeţi că au trăit sub acel nor negru ani de zile. De aceea nu ai putut avea niciodată pace”, a spus el.





























Comentează