Jurnalistul și analistul militar, Radu Tudor, susține că evoluțiile din ultimele 24 de ore ne arată faptul omenirea este îndreptățită să creadă că a început al Treilea Război Mondial. Radu Tudor arată că două regiuni ale globului, Europa și Orientul Mijlociu, au parte de un conflict intens, iar între timp se desfășoară acțiuni din partea altor actori, care se implică în cele două conflicte.
Radu Tudor: A început al Treilea Război Mondial?
”A început al 3 lea Război Mondial?
E întrebarea care dă cele mai multe frisoane oricărei persoane interesată de viața ei, de prezent și de viitor.
Evoluțiile din ultimele 24 de ore sunt un argument în favoarea unui conflict regional cu potențial global.
Să începem cu radiografia : două regiuni ale globului sunt implicate în războaie intense, cu masivă implicare militară convențională, distrugeri și victime.
Rusia, împreuna cu Iran, Coreea de Nord, Belarus și pe alocuri China desfășoară un amplu război de agresiune în Europa, teritoriul Ucrainei fiind invadat.
În Orientul Mijlociu, Israel și SUA lovesc zilnic, masiv, Iranul. Obiectivele : decapitarea conducerii statului teocratic, incapacitarea totală a programului nuclear, distrugerea capacității balistice și a forțelor navale, aeriene și terestre.
Mai multe state din Orientul Mijlociu au fost lovite de rachetele și dronele din Iran : Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Oman, Bahrein.
Evoluțiile care ne dau fiori
Acestui tablou de conflict în 2 regiuni globale se adaugă următoarele evoluții :
Turcia, stat membru NATO, a activat sistemul antirachetă împotriva unei rachete agresor iraniene ce se îndrepta spre teritoriul ei. Sistemul turcesc antirachetă face parte din sistemul antirachetă al NATO.
Marea Britanie, stat membru NATO, a trimis o navă de război în Cipru, după ce Iran a lovit cu o dronă o bază militară britanică
Grecia, stat membru NATO, a trimis o navă de război și avioane de luptă pentru a proteja Cipru, stat UE
Franța, stat membru NATO, a trimis o navă de război în Orientul Mijlociu după ce o bază unde se află trupe franceze a fost atacată. Cel mai important portavion francez, Charles de Gaulle, a plecat din Marea Baltică și se îndreaptă spre Marea Mediterană, pentru a putea acționa în Orientul Mijlociu. Portavionul francez face parte din cele mai puternice grupări navale NATO.
SUA au distrus o navă de război iraniană undeva lângă Sri Lanka, in zona Asia, departe de teatrul clasic de război. În operațiune a fost folosit, în premieră după al 2 lea război mondial, un submarin de atac.
Ucraina a lovit și a scos din uz o navă rusească plină cu gaz în Marea Mediterană, lângă MaltaRecapitulez statele menționate în analiză, pentru a încerca să răspund la întrebarea din titlu :– SUA
– Israel
– Iran
– Rusia
– Coreea de Nord
– Belarus
– Ucraina
– China
– Franța
– Marea Britanie
– Cipru
– Grecia
– Arabia Saudită
– Emiratele Arabe Unite
– Oman
– Qatar
– Kuweit
– Bahrein Toate aceste țări sunt implicate, direct sau indirect, în cele 2 războaie ce au loc simultan în Europa și în Orientul Mijlociu.Trageți singuri concluzia dacă este sau nu al 3 lea Război Mondial.”, arată Radu Tudor, pe blogul personal.





























Comentează