Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, le-a cerut, marţi, autorităţilor locale să ia toate măsurile necesare pentru a contribui la identificarea timpurie a persoanelor care incendiază ilegal vegetaţia şi pentru sancţionarea "de îndată" a celor care pun în pericol viaţa şi bunurile semenilor.
"Este necesar ca autorităţile locale, conform competenţelor pe care au, să ia toate măsurile necesare pentru a contribui la identificarea timpurie a persoanelor care incendiază ilegal vegetaţia, descurajarea acestor fapte ilegale şi evitarea producerii unor tragedii. De aceea, vă cer fermitate în acţiunile dumneavoastră şi sancţionarea de îndată a celor care, prin comportamentul lor neglijent, pun în pericol viaţa şi bunurile semenilor lor", a declarat Lucian Bode în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, ce a avut ca temă măsurile pentru prevenirea şi limitarea incendiilor de vegetaţie şi de pădure.
El a adăugat că incendiile de vegetaţie şi de pădure apar cu precădere din cauza arderii de către cetăţeni a resturilor vegetale.
"Pe fondul schimbărilor climatice caracterizate de temperaturi extreme - şi aţi văzut în acest an temperaturi record atinse în ţara noastră şi perioade de caniculă din ce în ce mai lungi, dar şi instabilitate atmosferică accentuată -, incendiile de vegetaţie şi pădure reprezintă o problematică ce nu cred că mai suportă amânare. Aceste situaţii de urgenţă apar cu precădere pe fondul utilizării de către cetăţeni a focului deschis pentru arderea resturilor vegetale în curţi, grădini şi pe terenurile din vecinătatea imobilelor de locuit, iar condiţiile de vânt şi nerespectarea măsurilor obligatorii de protecţie constituie elemente care întreţin şi favorizează propagarea focului. Arderile necontrolate pot fi soldate de cele mai multe ori cu însemnate pagube materiale, pun în pericol fondul forestiere, produc efecte negative asupra solului şi mediului înconjurător, iar în unele cazuri se înregistrează chiar pierderi de vieţi omeneşti", a afirmat ministrul.
Lucian Bode a spus că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură poate diminua sau chiar retrage subvenţia acordată deţinătorilor terenurilor igienizate prin arderea vegetaţiei, în situaţia în care aceştia nu au acceptul autorităţilor.
"Intervenţia în aceste situaţii de urgenţă presupune o mobilizare deosebită a resurselor umane şi materiale pentru limitarea manifestării arderilor. Este un aspect elementar, dar foarte important pe care trebuie să îl transmitem fiecărei comunităţi în parte. Vă solicit să intensificaţi activităţile de informare în zonele în care se află culturi agricole, cele de agrement şi în locuri cu vegetaţie forestieră. În aceste sens, este necesar să cooperaţi activ cu pompierii, poliţia, jandarmeria şi cu celelalte autorităţi centrale şi locale. Aveţi toate pârghiile legale pentru a face acest lucru şi a veni aproape de cetăţeni. Atât timp cât aceştia sunt informaţi, nu mai poate nimeni să invoce necunoaşterea legii", a precizat ministrul Afacerilor Interne.
De asemenea, Bode a menţionat că aşteaptă ca la nivelul fiecărui judeţ să existe o analiză actualizată a riscurilor şi vulnerabilităţilor existente în funcţie de specificul zonei, precum şi un plan de măsuri care să permită o intervenţie cât mai rapidă şi adaptată în astfel de situaţii.
VIDEO | Pericolul incendiilor de pădure pune autoritățile pe jar: Ministrul Bode anunță 'vânătoarea' de persoane care incendiază ilegal vegetația
București
12°C
Articole Similare

809
Cătălin Predoiu, discurs tăios la Forumul Salzburg: România cere un răspuns european mai puternic în fața criminalității organizate!
809

38
PSD Bucureşti: Consilierii generali ai PSD au decis amânarea şedinţei extraordinare care urma să aibă loc marţi, pentru a oferi PMB timpul necesar elaborării şi redactării documentaţiilor, în vederea adoptării proiectelor de hotărâre ale CGMB
38

37
Abuzuri în formă continuată asupra unui minor: bărbat arestat preventiv
37

2.624
VIDEO Mister deasupra Europei: O sferă de foc a brăzdat cerul în mai multe țări. Ce a scris o publicație belgiană
2.624

25
Cultivatori de canabis, arestaţi preventiv: trei au încercat să distrugă plantele înaintea descinderilor
25

37
Bărbat arestat preventiv pentru trafic de persoane: a exploatat o tânără timp de 9 ani
37

12
Tinerii cercetători, invitaţi de UBB la competiţia naţională 'Games of science 2026'
12

67
Contextualizarea celor mai recente modificări ale legislației din domeniul jocurilor de noroc
67

110
Vulturii suri revin în România după mai bine de 70 de ani: primele 25 de exemplare au ajuns în Masivul Făgăraș
110

76
Adolescent de 17 ani, arestat pentru omor după ce a bătut un bătrân și l-a abandonat în stradă
76

48
Flagrant pentru trafic de droguri: Doi suspecți au ajuns în arest preventiv
48

40
Tânăr urmărit prin Interpol pentru violențe, oprit la graniță
40

4.056
Presiuni fără precedent în Educația din România, după reforma lui Bolojan: Profesorii acuză că sunt amenințați
4.056

















Comentează