Președintele Nicușor Dan a declarat că întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu liderii coaliției are loc în contextul criticilor reciproce și speculații privind stabilitatea alianței de guvernare. Într-un interviu acordat la Radio România Actualități, el a transmis un mesaj de continuitate, afirmând că nu vede motive pentru ca actuala coaliție să se destrame.
„Eu nu văd motive pentru care această coaliție să nu continue să funcționeze în baza protocolului. Sunt patru partide care, repet, este lăudabil că și-au asumat guvernarea când ar fi fost mai simplu să stea în opoziție și nu văd motive pentru ca această coaliție să nu funcționeze”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a respins și ipoteza unei eventuale moțiuni de cenzură sau a blocării unor angajări de răspundere în Parlament. „Nu cred că există acest risc, cel puțin în configurația pe care o avem în acest moment. Chestiunile care sunt în dezbatere până în acest moment au fost tranșate prin negociere. Cu întârziere, dar au fost tranșate prin negociere”, a spus el.
Criticile din interior, explicate prin logica electorală
În contextul tensiunilor publice dintre liderii partidelor din coaliție, Nicușor Dan a admis că schimburile de replici afectează percepția publică, însă a pus aceste ieșiri pe seama competiției politice interne. „Bineînțeles că, fiind publicuri diferite, partide care de-a lungul timpului au avut diferite conflicte, deciziile se iau puțin mai greu”, a explicat el.
Întrebat cum cataloghează criticile venite din interiorul coaliției la adresa Guvernului sau a premierului, președintele a răspuns că acestea trebuie înțelese ca „manifestări politice”. „La capitolul manifestării politice în încercarea de a arăta propriului electorat că partidul merge într-o direcție pe care acest electorat și-o dorește”, a afirmat Nicușor Dan.
El a subliniat că evaluarea funcționării coaliției trebuie făcută prin prisma deciziilor concrete adoptate, nu a declarațiilor publice. „Când ne uităm la funcționarea coaliției trebuie să ne uităm la deciziile de ordin juridic, legislativ, administrativ pe care le ia și ce am văzut până acum, cu întârzierea pe care ați remarcat-o, deciziile ajung să fie luate”, a declarat președintele.
Reforma administrației, test pentru coeziunea politică
Pe agenda discuțiilor de la Cotroceni se află și proiectul privind reforma administrației, considerat unul dintre dosarele legislative sensibile ale perioadei. Nicușor Dan a indicat că documentul ar putea intra în dezbaterea Guvernului în ședința de joi, fără a anticipa forma finală.
„Bugetul este unul dintre ele și sunt chestiuni, să le spunem, de ordin legislativ. Niște puncte pe această lege a administrației, a reformei administrației”, a spus el, precizând că poziția sa nu vizează raporturile dintre partide, ci conținutul proiectului.
„O să vedeți proiectul așa cum o să iasă din dezbatere, foarte probabil în ședința de joi a Guvernului. Nu vreau să anticipez acum, pentru că este o discuție serioasă, deschisă, directă”, a adăugat Nicușor Dan, sugerând că întâlnirea cu liderii coaliției va avea rolul de a clarifica eventualele divergențe și de a consolida stabilitatea politică.





























Comentează