VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-03-2026 06:33

Actualizat: 20-03-2026 06:41

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, după reuniunea Consiliului European, că a existat o propunere a Comisiei Europene, ca suma de 30 de miliarde de euro să fie investită, în întreaga Europă, în optimizarea reţelelor energetice şi în interconexiuni între ţări, pentru a se putea vorbi tot mai mult de o piaţă europeană a energiei, relatează News.ro. ”Comisia a fost deschisă la mecanisme care se reducă preţul energiei”, a afirmat el, menţionând plafonarea preţului gazului.

Discuții despre prețul la energie

Nicuşor Dan a declarat, în noaptea de joi spre vineri, că la reuniunea Consiliului European s-a discutat şi despre preţul energiei.

”Pe chestiunile de investiţii, care se reflectă în cost, parte din cost este costul de circulaţie a energiei pe reţele, şi aici, din nou, în acest interval de la ultimul Consiliu până azi, Comisia Europeană a venit cu o propunere şi cu o sumă de bani, 30 de miliarde de euro, care să fie investite pe suprafaţa Europei în reţele, în optimizarea reţelelor şi în interconexiuni între ţări, astfel încât să ne apropiem tot mai mult de o piaţă europeană a energiei. Şi, de asemenea, după cum ştiţi, a fost la Paris în urmă cu două-trei săptămâni o conferinţă pe energie nucleară. Spre deosebire de discuţiile care aveau loc în urmă cu câţiva ani, Comisia, Consiliul, s-a ajuns la un acord de a merge înspre stimularea energiei nucleare şi inclusiv ţări care voiau să renunţe la centralele lor nucleare revin şi solicită prelungirea funcţionării acestora”, a arătat el.

În ceea ce priveşte mecanismul privind stabilirea preţului la energie, şeful statului a spus că discuţiile vor continua la următoarea reuniune a Consiliului.

”În ceea ce priveşte mecanismul de preţ - după cum ştiţi, mecanismul prin care se stabileşte preţul energiei electrice este că toţi producătorii primesc preţul celei mai scumpe dintre sursele de producţie care este disponibilă la un anumit interval de timp şi asta face ca cei care produc mai ieftin să aibă pe anumite intervale orare câştiguri substanţiale. Asta face ca inclusiv în ţări care au un procent semnificativ de energie ieftină şi regenerabilă, din cauza faptului că ultima bucăţică de energie este la un preţ mare, consumatorii şi companiile din ţările respective au un preţ mare. Şi pe chestiunea asta a existat o discuţie, care va continua la Consiliul următor. Comisia a fost deschisă la mecanisme care se reducă preţul energiei, fie prin plafonarea preţului gazului, pentru că cele mai multe exemple, cele mai multe intervale orare, sunt cele în care centrala pe gaz este cea care dă preţul maximal şi deci preţul pentru toată ziua şi pentru toată suprafaţa geografică, fie că aceste diferenţe de preţ care sunt mari, câştigate de cei care produc energie ieftină, să fie temporar luate de stat şi duse către protecţia consumatorilor. O dezbatere care, cum am spus, va continua”, a explicat Nicuşor Dan.

Certificatele de emisii de carbon

El s-a referit şi la discuţiile privind certificatele de emisii de carbon, aşa-numitul ETS.

”Pe de o parte, disponibilitatea ca zonele industriale care să fie exceptate de la necesitatea de a cumpăra certificate de emisii să fie lărgite, această sferă să fie lărgită, din nou, o disponibilitate din partea Comisiei în procesul de revizuire a acestui mecanism ETS, fie cum am propus în scrisoarea pe care am făcut-o publică azi zece ţări, iniţiatoare fiind Austria, fie ca Comisia să emită un număr de certificate şi astfel preţul certificatului să scadă şi astfel componenta de emisii de carbon din preţul de energie să scadă, fie ca ţintele, perioadele, momentul în timp la care noi ne asumăm nişte ţinte de emisii de carbon să fie prelungite, şi, în felul ăsta, din nou, valoarea certificatului să scadă. Deci, toată această discuţie pe mecanismul de preţ în energie va fi reluată la Consiliul viitor din iunie”, a detaliat preşedintele.

Referitor la propunerea celor zece ţări privind tranziţia verde, el a declarat că este pentru prima dată când are loc această discuţie.

”Cred că de cel puţin trei Consilii există această discuţie în contradictoriu şi e important de subliniat, pentru că există percepţia într-o anumită categorie de populaţie că noi venim aici şi primim nişte ordine şi ne ducem acasă şi spunem: 'aşa ne-a spus Europa să facem'. Nu! E o democraţie, e o dezbatere în care ţările au viziuni diferite şi încearcă să se convingă şi încearcă să ajungă la un consens lăsând fiecare din solicitările lor pe o anumită chestiune”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a amintit că, înaintea Summitului de la Rio pe climă, în care, în negociere, s-a obţinut amânarea ETS2 cu un an, iar această discuţie a existat.

”Între timp, ţările au lăsat cumva fiecare de la ele şi scrisoarea pe care aţi văzut-o este, cum să spun, o variantă mai cantitativă şi mai negociabilă faţă de o poziţie mult mai vehementă pe care am avut-o mulţi dintre noi: «ar trebui să renunţăm la ETS», acesta a fost punctul de plecare. Şi din partea cealaltă, am văzut aceeaşi apropiere, pentru că termenul ar fi vara acestui an, în procesul de redefinire a mecanismului ETS să se ţină cont de toate situaţiile particulare, iar munca pe care au făcut-o reprezentanţii ţărilor aici pentru concluziile acestui summit a fost de a apropia, de a pune într-o formă negociată ambele poziţii”, a mai explicat el.

Întrebat dacă au fost discutate măsuri pe termen scurt pentru scăderea preţului combustibililor fosili şi în ce măsură Comisia poate să accepte anumite măsuri din partea statelor membre. ”Da, da. Dincolo de eliberarea unor stocuri din stocurile de rezervă pe termen scurt, care este o măsură pe care ţări importante o iau şi care influenţează preţul pe piaţa de energie, nu există măsuri la nivel european, însă există măsuri pe care fiecare din ţări poate să le ia, deci cam despre asta a fost vorba, fără să se ia o decizie în sensul ăsta”.

Dan: Ultima bucățică de energie este la un preț mare, consumatorii și companiile au un preț mare

„Din cauza faptului că ultima bucățică de energie este la un preț mare, consumatorii și companiile din țările respective au un preț mare”, declară Nicușor Dan. Președintele afirmă că România susține la Bruxelles plafonarea prețului la gaz și taxarea profiturilor mari pentru a proteja populația, relatează Mediafax.

Președintele României a explicat la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles că sistemul actual de tarifare de pe piața unică penalizează statele care investesc în resurse regenerabile sau ieftine.

„În ceea ce privește mecanismul de preț, după cum știți, mecanismul prin care se stabilește prețul energiei electrice este că toți producătorii primesc prețul celei mai scumpe dintre sursele de producție care este disponibilă la un anumit interval de timp. Și asta face ca cei care produc mai ieftin să aibă pe anumite intervale orare câștiguri substanțiale. Asta face ca, inclusiv în țări care au un procent semnificativ de energie ieftină și regenerabilă, din cauza faptului că ultima bucățică de energie este la un preț mare, consumatorii și companiile din țările respective au un preț mare”, a declarat Dan.

Șeful statului susține că a găsit deschidere la nivelul Comisiei Europene pentru două variante de intervenție care să protejeze facturile românilor. Potrivit acestuia, dezbaterea va continua în Consiliul din luna iunie, fiind vizate atât plafonarea directă a gazului, cât și recuperarea profiturilor excesive de la producători.

„Comisia a fost deschisă la mecanisme care să reducă prețul energiei, fie prin plafonarea prețului gazului, pentru că cele mai multe intervale orare sunt cele în care centrala pe gaz este cea care dă prețul maximal, deci prețul pentru toată ziua și pentru toată suprafața geografică, fie ca aceste diferențe de preț care sunt mari câștigate de cei care produc energie ieftină să fie temporar luate de stat și duse către protecția consumatorilor”, a mai adăugat președintele.

Referitor la strategia pe termen lung, Nicușor Dan afirmă că Europa a făcut un pas istoric prin acceptarea energiei nucleare ca soluție strategică de viitor. Totodată, acesta subliniază că România mizează pe un pachet masiv de investiții europene pentru a-și securiza rețelele de transport și interconectarea cu restul continentului.

„Comisia Europeană a venit cu o propunere și cu o sumă de bani de 30 de miliarde de euro care să fie investite pe suprafața Europei în rețele, în optimizarea rețelelor și în interconexiuni între țări, astfel încât să ne apropiem tot mai mult de o piață europeană a energiei. Consiliul a ajuns la un acord de a merge înspre stimularea energiei nucleare. Și inclusiv, țări care voiau să renunțe la centralele lor nucleare revin și solicită prelungirea funcționării acestora”, a concluzionat Nicușor Dan.

Google News
Comentează
București
Temperatură5°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri