VIDEO Jucătorii de la 'U' Cluj au deszăpezit trotuarele din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă

Autor: Anca Flondor

Publicat: 08-01-2026 13:43

Article thumbnail

Sursă foto: Captura

Handbaliştii de la Universitatea Cluj au ieşit la deszăpezire, joi dimineaţă, oraşul fiind sub un strat de zăpadă de peste 25 de centimetri după ninsorile din cursul nopţii. Sportivii au lucrat cu lopeţile la deszăpezirea trotuarelor din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde sunt cele mai multe clinici medicale. Carmen Amariei, antrenor: ”Am preferat să ne dedicăm comunăţii într-o zi grea decât să facem două antrenamente. Îi felicit pe băieţi!”.

Handbaliştii au fost însoţiţi de managerul echipei, Liviu Hossu, care a pus şi el mâna pe lopată, scrie news.ro.

Nici primarul Emil Boc nu a lipsit din zonă, care a patrulat în cursul nopţii prin oraş la verificat acţiunile de deszăpezire, iar dimineaţă a aflat de acţiunea echipei de pe strada Clinicilor şi a făcut o transmisiune live din zonă pe reţelele sociale. ”Îi felicit pentru spiritul civic!”.

Carmen Amariei, care antrenează Universitatea Cluj, a declarat pentru News.ro că a preferat ca, de această dată, să lase jucătorii să ajute comunitatea.

”Îi felicit pe băieţi şi pe managerul Liviu Hossu, care a fost cu ideea. Ne-a propus să ajutăm comunitatea după o noapte întreagă de ninsoare, echipa a răspuns prompt şi a ajutat oraşul la deszăperire. În zona spitalului circulă foarte mulţi oameni în vârstă, pacienţi, părinţi cu copii şi am considerat că aşa putem sprijini şi noi oraşul. Decât să facem două antrenamente astăzi, mai bine am ajutat comunitatea 2-3 ore”, a declarat Carmen Amariei, care antrenează Universitatea Cluj.

Ea nu a putut participa la deszăpezirea din oraş, pentru că a fost nevoită să pună mâna pe lopată în propria curte.

”Sunt 40 de centimetri de zăpadă în curtea casei şi pe stradă. Nici nu putem ieşi, aşa că am pus mâna pe lopată. Sunt imagini de basm, copiii sunt fericiţi, dar e multă treabă cu zăpada! E complet blocat totul în zona în care locuiesc”, a explicat Amariei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri