Noua biserică a Parohiei Valu lui Traian, din județul Constanța, a fost sfințită astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie și a vorbit despre importanța unui lăcaș de cult într-o comunitate.
„Astăzi ne umplem cu toții de lumina cerească, pentru că harul Sfântului Duh a coborât și acum biserica este cer. Veți intra cu toții, după Sfânta Liturghie, prin Sfântul Altar, să simțiți că intrați în cer, să fiți cu emoție. Mântuitorul vă primește în Sfântul Altar. Este cu noi aici de față. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt străjeri ai acestei biserici, iar Maica Domnului, cu Acoperământul Său, ne acoperă pe toți, ne mângâie, ne ajută și ne întărește în credință, în bucurie, în dragoste și în sfințenie”, a spus ÎPS Teodosie.
La finalul slujbei, preoții slujitori ai sfântului lăcaș au primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului.
„Ne-am adunat în această zi binecuvântată ca să ne bucurăm de târnosirea, sfințirea mare a bisericii noastre parohiale. Este o biserică ridicată de la zero în ultimii cinci ani, în stil ștefanian, din lemn, cu demisol. La demisol se află și anexe: casă mortuară, o bucătărie și o sală de mese, dependințe necesare pentru desfășurarea activității parohiei noastre”, a spus, la Trinitas TV, părintele paroh Romeo-George Ceplinschi.
Distincții de vrednicie au primit și binefăcătorii lăcașului de cult. Cu această ocazie, președintelui Consiliului Județean Constanța i-a fost oferit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni.
„Ctitori suntem noi cu toții. Eu am fost un om ascultător, un om care am făcut ceea ce trebuia să fac pentru acești cetățeni buni din localitatea Valu lui Traian și nu le doresc decât sănătate. Vă rog să-mi permiteți ca, în numele lor și în numele meu personal, să vă mulțumim din suflet pentru tot ceea ce faceți atât pentru locuitorii județului Constanța, cât și pentru toți locuitorii din întreaga țară, dumneavoastră, preoții”, a spus președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Lucrările de construcție ale noii biserici, cu hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Acoperământul Maicii Domnului”, au început în anul 2020.




























Comentează