Cel puţin 88 de persoane au murit şi 34.000 au fost strămutate în urma inundaţiilor cauzate de ploile torenţiale în Kenya, a anunţat marţi Ministerul de Interne din această ţară, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Ploile torenţiale, care încep de obicei la mijlocul lui martie, au debutat cu o lună mai devreme anul acesta şi au fost deosebit de abundente. Drumurile din Nairobi şi din apropiere, precum şi drumurile din vestul ţării s-au transformat rapid în râuri, luând prin surprindere pietonii şi şoferii.
Mulţi oameni s-au înecat, în timp ce alţii au fost electrocutaţi de cablurile electrice căzute la pământ.
În vest, râul Nyando s-a revărsat, inundând drumurile din apropierea Kisumu, al treilea cel mai mare oraş din ţară, situat pe malurile Lacului Victoria.
Autorităţile din Nairobi au îndemnat oamenii din zonele joase să-şi părăsească locuinţele de teama că un mal s-ar putea prăbuşi şi ar putea produce inundaţii. Şi în vest, Crucea Roşie a raportat evacuarea şcolilor care erau în pericol.
Schimbările climatice au exacerbat vremea extremă din această ţară din estul Africii. În timp ce ploile torenţiale s-au abătut asupra Nairobi şi a vestului ţării, zonele din nord sunt afectate de secetă.




























Comentează