Ilie Bolojan a vorbit la Radio România Actualități despre noua formulă de calcul a impozitelor pentru mașini. Premierul a precizat că 2026 este un an de tranziție în ceea ce privește aplicarea impozitului la mașini, afirmând că pe parcursul anului Guvernul va analiza și alte scheme de impozitare.
„Impozitele pe mașini respectă acest principiu, în sensul că pe lângă impozitele pe proprietare de care erau de care erau scutite până anii trecuți mașinile electrice, se aplică anumite discount-uri pentru mașinile care nu poluează și anumite penalizări pentru mașinile mai vechi sau care poluează, în așa fel încât să existe o schemă relativ simplă, care a fost acceptată de către Comisia Europeană (...)”, a explicat premierul.
Premierul a explicat că această cotă de impozitare se aplică inclusiv mașinilor hibrid, precizând totodată că 2026 este un an de tranziție în care guvernul va analiza mai multe scheme de impozitare.
„Acesta este un an de tranziție și după ce vom vedea cum se aplică aceste impozite la mașini, pe parcursul acestui an, vor fi analizate aceste scheme de impozitare, în așa fel încât dacă se constată că anumite lucruri nu funcționează așa cum ar trebui, cât mai echitabil, cât mai corect, lucrurile să fie în bună regulă”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a precizat că i se pare anormal ca, un șofer care are o mașină electrică foarte scumpă să plătească același impozit ca un alt conducător auto cu un vehicul diesel cu cea mai mică capacitate.
Bolojan a afirmat că balanța impozitelor trebuie echilibrată în ceea ce privește vehiculele electrice, dar și mașinile hibrid.
„Excepțiile pe care le-am făcut în acești ani ne-au distrus bazele de impozitare”, afirmând că impunerea scutirilor este o decizie ușoară.
„Problema este că cineva trebuie să plătească niște taxe pentru orice scutire care se acordă, pentru orice facilitate. Și la fel cum o mașină electrică, o mașină hibrid are nevoie de un asfalt pe care să circule, cineva trebuie să plătească costurile acelui asfalt”, a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că și șoferii acestor tipuri de mașini „trebuie să contribuie la veniturile autorităților locale care le asfaltează strada pe care circulă. Deci e nevoie să reducem excepțiile dacă vrem să vedem mai multe lucruri realizate în România”, a conchis premierul.
Cum se calculează impozitul auto
Prezentăm mai jos petiția inițiată de APIA și explicațiile privitoare la modul în care se calculează impozitul auto.
”Formula oficială din 2026 calculează impozitul exclusiv pe baza cilindreei și a normelor Euro, ignorând complet:
Emisiile de CO2 - Normele Euro nu sunt echivalente si nu conțin nivelurile emisiilor de CO2;
Anul de fabricație - O norma euro se poate întinde pe o perioadă variată de timp (ex. Euro 6 este aplicat din 2014 pana în prezent, ceea ce presupune că o mașină produsă în 2025 va plăti același impozit ca o mașină produsă în 2015, pentru aceeași capacitate cilindrică);
Tehnologiile verzi nou introduse - Motorizările hibride, deși au capacitate cilindrică mai mare, consumă și poluează mai puțin decât motorizările vechi, cu combustie internă.
În paralel, formula propusă de APIA și ignorată de Guvern respectă cu adevărat principiul ”poluatorul plătește”! Având la bază trei componente strategice, Cilindree + Vechime + Emisii CO2, această formulă ia în considerare:
Bunele practici din celelalte state europene, în concordanță cu obiectivele de mediu ale Comisiei Europene;
Factorul social, asigurând un nivel de impozitare echitabil în raport cu principale2 și vechimea autoturismelor, în detrimentul normei Euro;
Siguranța participanților la trafic, susținând autoturismele ”verzi” și moderne care sunt dotate implicit cu tehnologii avansate și sisteme de siguranță devenite standard obligatoriu în UE, începând cu iulie 2024 (GSR 2 - General Safety Regulation UE 2019/2144).
ANOMALII GENERATE DE FORMULA ACTUALĂ
În urma implementării noii formule de calcul, a rezultat creșterea disproporționată și inechitabilă a sarcinii fiscale pentru proprietarii de mașini hibride cu an de fabricație recent, în raport cu cei ce dețin mașini mai vechi, cu motorizări pe benzină / diesel.
Mașinile nu sunt diferențiate în funcție de vechime la plata impozitului, astfel un autoturism Euro 6, fabricat în 2025, va plăti exact aceeași taxă ca un autoturism Euro 6, fabricat în 2015, dacă ambele au aceeași capacitate cilindrică. Diferența de 10 ani între ele implică însă numeroase discrepanțe la nivel tehnologic, al poluării și al siguranței în trafic.”, arată cei de la APIA.





























Comentează