Polițiștii din Ialomița continuă verificările în cazul șocant al rămășițelor umane găsite lângă orașul Slobozia.
Polițiștii din Ialomița continuă cercetările în cazul rămășițelor umane găsite lângă Slobozia
Oamenii legii au folosit o dronă și au scotocit în peste 100 de hectare, găsind și alte resturi umane.
"Astăzi, 1 februarie a.c., au fost continuate verificările în teren, în extravilanul municipiului Slobozia fiind descoperite de polițiști părți ale unui cadavru ce pare a fi dezmembrat de animale.
Părțile cadavrului vor fi ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală Ialomița, unde urmează să fie supuse expertizării pentru a se stabili cauza și momentul producerii decesului.
De asemenea, se va încerca stabilirea identității victimei prin proceduri medico-legale specifice.
Polițiștii continuă verificările pentru a clarifica împrejurările în care au ajuns părțile cadavrului în zona respectivă.
Persoanele care pot oferi informații relevante sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea investigațiilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun", a precizat IPJ Ialomița.
Citește și: Mobilizare de forțe la Slobozia după o descoperire macabră: rămășițe posibil umane găsite lângă o casă





























Comentează