Marina din Sri Lanka a fost mobilizată vineri pentru curăţarea unei plaje de pe insulă poluată cu tone de pelete de plastic provenind de pe un cargou cuprins de flăcări de nouă zile în largul capitalei Colombo, în pofida demersurilor de salvare a ambarcaţiunii şi de evitare a producerii unei maree negre, informează AFP.
Un impresionant fum negru şi toxic continuă să învăluie nava MV X-Press Pearl, un cargou înregistrat în Singapore, care riscă să se dezintegreze şi să provoace o catastrofă ecologică, deversând sute de tone de păcură în Oceanul Indian.
Experţi în astfel de intervenţii de la compania olandeză Smit s-au alăturat joi echipelor din cadrul gărzii de coastă indiene şi autorităţilor locale în încercarea de a salva nava, încărcată cu 1.500 de containere - printre care 25 de tone de acid azotic şi cantităţi de etanol -, care arde de pe 20 mai.
Potrivit autorităţilor, nava transporta, de asemenea, cel puţin 28 de containere pline cu pelete de polietilenă, dintre care opt au căzut în apă. Acestea erau destinate industriei ambalajelor din Sri Lanka.
Buldozerele şi echipaje din cadrul marinei din Sri Lanka au fost mobilizate pentru a curăţa plaja din Negombo, poluată cu tone de pelete amestecate cu păcură şi alte resturi aduse de valuri de pe navă pe uscat.
Incendiul a fragilizat structura navei cu o lungime de 186 de metri, care riscă să se rupă, ceea ce ar conduce la scurgerea produsului petrolier, a declarat Autoritatea pentru Protecţia Mediului Marin (MEPA) din Sri Lanka.
Nava, ancorată în largul portului Colombo, transporta 278 de tone de păcură şi 50 de tone de motorină, potrivit preşedintei MEPA, Dharshani Lahandapura.
Situată la 40 de kilometri nord de capitală, Negombo, o regiune în care se practică pescuitul, este ameninţată de o potenţială maree neagră, iar plaja sa, o importantă atracţie turistică al ţării, a fost închisă publicului.
Potrivit viceamiralului marinei din Sri Lanka, Nishantha Ulugetenne, va mai fi nevoie de câteva zile până când focul va fi stins, chiar dacă se va înregistra o îmbunătăţire a condiţiilor meteorologice.
Nava cargo se deplasa din statul indian Gujarat spre Colombo la momentul în care s-a declanşat incendiul, la o distanţă de 14 kilometri de coasta Sri Lankăi. Focul ar fi izbucnit de la un recipient cu acid azotic, după cum a explicat Lahandapura.
Autorităţile investighează circumstanţele producerii scurgerii de acid azotic observate de echipajul navei chiar înainte de a intra în apele Sri Lankăi.
În septembrie anul trecut, petrolierul New Diamond a ars timp de o săptămână în largul coastei de est a Sri Lankăi, după o explozie produsă la sala motoarelor, în urma căreia un membru al echipajului şi-a pierdut viaţa. Incidentul a fost urmat de o maree neagră de 40 de kilometri lungime. Sri Lanka a solicitat proprietarilor navei să plătească 17 milioane de dolari pentru a acoperi costurile operaţiunii de curăţare.
VIDEO/ Risc de catastrofă ecologică - O navă cargo arde de peste o săptămână în largul portului Colombo
București
8°C
Articole Similare

1.041
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.041

36
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
36

44
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
44

2.035
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.035

60
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
60

59
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
59

1.277
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.277

3.894
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
3.894

340
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
340

110
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
110

3.742
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
3.742

3.028
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
3.028

25
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
25
















Comentează