Cinci titluri noi, inclusiv cele mai recente lungmetraje regizate de Zhang Yimou şi Andre Techine, s-au alăturat joi selecţiei oficiale a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2019. Filmul "Vice", de Adam McKay, a fost la rândul său inclus în selecţia oficială, însă va fi proiectat în afara competiţiei, informează site-ul revistei Variety, potrivit Agerpres.
Filmul "Vice" i-a adus deja un Glob de Aur protagonistului său, actorul Christian Bale, pentru modul în care îl interpretează pe fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, şi a primit săptămâna trecută şase nominalizări la premiile BAFTA, inclusiv pentru Christian Bale, Sam Rockwell (cel mai bun actor în rol secundar) şi Amy Adams (cea mai bună actriţă în rol secundar). Proiecţia de la Berlinală va reprezenta premiera germană a acestei pelicule.
Noile completări aduse competiţiei oficiale includ premierele mondiale ale filmelor "One Second", de Zhang Yimou, şi "Synonyms", de Nadav Lapid. Noul film al regizorului francez Andre Techine, "Farewell to the Night", în care joacă actriţa Catherine Deneuve, va avea şi el premiera mondială la Berlinală, însă va fi proiectat în afara competiţiei. Documentarul "Amazing Grace", de Alan Elliott, dedicat cântăreţei americane Aretha Franklin, supranumită "regina muzicii soul", va fi proiectat tot în afara competiţiei, în cadrul premierei sale europene.
Organizatorii Berlinalei au anunţat aceste completări ale selecţiei oficiale joi, finalizând astfel secţiunile Competiţie şi Berlinale Special de la cea de-a 69-a ediţie a festivalului.
Competiţia oficială cuprinde 23 de titluri, dintre care 17 vor concura pentru trofeul suprem al Berlinalei - Ursul de Aur. Şapte dintre cele 17 filme din Competiţie au fost regizate de femei, inclusiv pelicula "The Kindness of Strangers", de Lone Scherfig, care va deschide festivalul pe 7 februarie.
Celelalte filme din Competiţie sunt "The Ground Beneath My Feet", de Marie Kreutzer; "So Long, My Son", de Wang Xiaoshuai; "Elisa & Marcela", de Isabel Coixet; "The Golden Glove", de Fatih Akin; "God Exists, Her Name is Petrunya", de Teona Strugar Mitevska; "By the Grace of God", de Francois Ozon; "I Was at Home, But", de Angela Schanalec; "A Tale of Three Sisters", de Emin Alper; "Mr. Jones", de Agnieszka Holland; "Ondog", de Wang Quan; "Piranhas", de Claudio Giovannesi; "Ghost Town Anthology", de Denis Cote; "System Crasher", de Nora Fingscheidt; "Out Stealing Horses", de Petter Moland.
"Marighella", de Wagner Moura, documentarul "Varda by Agnes" semnat de Agnes Varda şi "The Operative", de Yuval Adler, vor fi proiectate în afara Competiţiei, alături de "Vice", "Farewell to the Night" şi "Amazing Grace".
Trei titluri au fost adăugate în secţiunea Berlinale Special, care includ premierele mondiale ale documentarelor "Peter Lindberg - Women Stories", de Jean Michel Vecchiet, şi "You Only Live Once - Die Toten Hosen On Tour", de Cordula Kablitz-Post. În aceeaşi secţiune a fost inclus şi filmul "Photograph", de Ritesh Batra, care va avea premiera sa europeană la Berlin.
Juriul Berlinalei 2019 va fi prezidat de actriţa franceză Juliette Binoche.
Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.
Vice şi noi filme regizate de Zhang Yimou şi Andre Techine, incluse în selecţia oficială pentru Berlinala 2019
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
3

39
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
39

22
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
22

24
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
24

39
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
39

32
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
32

2.896
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.896

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

3.096
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.096
















Comentează