Mii de oameni au protestat din nou luni în mai multe landuri din estul Germaniei împotriva politicii energetice a guvernului, a inflaţiei şi a consecinţelor războiului din Ucraina, relatează marţi dpa, conform AGERPRES.
Circa 7000 de manifestanţi au ieşit în stradă în peste 15 oraşe din Mecklenburg-Pomerania de vest (nord-est), potrivit cifrelor preliminare ale poliţiei publicate luni seara.
La Schwerin şi Neubrandenburg, protestatarii care au luat cuvântul au cerut, între altele, o politică energetică suportabilă pentru oameni şi de asemenea costuri ale vieţii convenabile.
La câteva manifestaţii s-a făcut apel la negocieri de pace, oprirea livrărilor de arme pentru Ucraina şi retragerea sancţiunilor împotriva Rusiei impuse din cauza războiului rus împotriva Ucrainei.
Aproape 2400 de oameni au luat parte la protestul din Schwerin, capitala landului Mecklenburg-Pomerania de vest.
În landul Saxonia-Anhalt, numărul participanţilor a fost de peste 1000 în mai multe oraşe, inclusiv Magdeburg şi Halle, potrivit poliţiei. Ministerul de Interne german urma să comunice marţi cifre exacte.
La Magdeburg, protestatarii au arborat pancarte pe care era afişat, între altele, "Stop minciunii livrărilor de gaz", "Nu vom salva întreaga lume" sau "Stop exploziei preţurilor pentru pace, libertate şi prosperitate".
În landul Thuringia s-a ieşit în stradă în oraşele Gera, Jena, Erfurt şi altele mai mici, iar în landul Saxonia la Chemnitz, Leipzig şi Dresda, printre altele.
Poliţia nu a dat deocamdată cifre exacte privind numărul de participanţi, un purtător de cuvânt al poliţiei din Saxonia menţionând doar că protestele au fost în cea mai mare parte calme.
La Chemnitz, unii manifestanţi au arborat drapelul Saxoniei sau pe cel al Rusiei. O pancartă de mari dimensiuni a purtat mesajul "Chemnitz ia atitudine. Adevăr - Libertate - Pace".
Protestele s-au intensificat în ultima vreme, mai ales în estul Germaniei, notează dpa. Conform estimărilor poliţiei, peste 100.000 de oameni au manifestat de Ziua Unităţii germane, pe 3 octombrie, la zeci de mitinguri organizate în Thuringia, Saxonia, Saxonia-Anhalt, Brandenburg şi Mecklenburg-Pomerania de vest.
Viaţa tot mai scumpă i-a scos pe germani în stradă: 'Nu vom salva întreaga lume' / 'Stop exploziei preţurilor pentru pace, libertate şi prosperitate'
București
8°C
Articole Similare

223
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
223

1
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
1

11
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
11

32
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
32

1.267
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.267

493
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
493

29
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
29

1.502
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.502

2.619
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.619

138
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
138

3.377
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.377

83
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
83

1.957
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.957
















Comentează