Fonduri europene în valoare de peste un miliard de euro au fost virate României de Comisia Europeană (CE) pentru plăţile în avans efectuate către fermieri, aferente Campaniei 2021, a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"În data de 5 ianuarie 2022, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de 1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăţilor în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă)", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, sumele reprezintă sprijinul acordat fermierilor de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile europene, şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană.
"Este un lucru îmbucurător că avem coerenţă şi performanţă în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene în materie de plăţi directe, obiectiv strategic asumat prin programul de guvernare. Consider că fermierii români au nevoie de predictibilitate şi stabilitate şi este foarte important ca sprijinul pe care îl primesc să fie ţintit pe nevoile lor şi să vină la timp. Prin programele pe care le-am pregătit pentru anul 2022, ne propunem să utilizăm pe deplin banii europeni disponibili pentru agricultura românească şi, totodată, fermierii să primească la timp sprijinul financiar necesar. Astfel, vom menţine un nivel ridicat al producţiei agricole, iar consumatorii vor avea acces la produse româneşti, de calitate, la preţuri rezonabile", a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
MADR menţionează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE), de 4,9475 lei pentru un euro, şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30 septembrie 2021.
Totodată, conform reglementărilor stabilite prin Regulamentele Comisiei Europene, plăţile din cadrul schemelor de sprijin se efectuează în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor.
Vești excelente pentru fermieri! Fonduri europene de peste un miliard de lei au intrat în conturile Ministerului Agriculturii
Explorează subiectul
Articole Similare

4.577
Europa se mobilizează: Merz îl confruntă pe Trump la Washington pe tema Iranului; Von der Leyen discută cu Arabia Saudită și Qatar
4.577

2.659
Ursula von der Leyen convoacă de urgență Colegiul de Securitate al UE: 'Să nu existe o nouă escaladare'
2.659

3.382
Liderii Europei se poziționează în războiul dintre SUA-Israel și Iran: Evoluţiile sunt extrem de îngrijorătoare
3.382

70.513
Dezvăluiri după aproape 10 ani - Tudorel Toader arată cum a făcut România posibilă înființarea EPPO
70.513

4.466
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
4.466

283
Adrian Axinia (europarlamentar AUR): „Avem un Președinte ilegitim posibil infractor. El trebuie suspendat și demis din funcție”
283

238
Gheorghe Piperea: Strategia pașilor maximali
238

18.844
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
18.844

5.999
Biserica Ortodoxă Română, în „război” cu Bruxellesul pe o temă extrem de sensibilă: scandalul care a generat o reacție fermă
5.999

2.499
Ursula von der Leyen forțează acordul UE-Mercosur: Se aplică provizoriu în statele UE, chiar dacă Parlamentul European a sesizat CJUE
2.499

3.321
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
3.321

1.702
Ambasadorii lui Trump din Europa aduc un stil nou de diplomaţie, mai agresivă şi mai conflictuală - POLITICO
1.702

921
Europa continuă să finanțeze războiul Rusiei - Roberta Metsola denunță eșecul sancțiunilor: 'Trebuie să facem mai mult, situația este inacceptabilă'
921

















Comentează