FC Liverpool, deja câştigătoare a Cupei Ligii engleze la fotbal, este în cursă pentru cucerirea altor trei trofee, campionat, cupă şi Liga Campionilor, dar fundaşul olandez Virgil van Dijk crede că o cvadruplă va fi o misiune ''aproape imposibilă'' pentru ''cormorani''.
Van Dijk, revenit în august după o absenţă de zece luni din cauza unei operaţii la genunchiul drept, crede că acest obiectiv ar pune prea multă presiune pe echipă.
''Toate discuţiile astea despre o triplă sau cvadruplă vin din lumea exterioară şi ar putea pune o presiune suplimentară pe noi. Nimeni nu a reuşit cvadrupla, există un motiv pentru asta, din cauză că este aproape imposibil de realizat. Este ceva la care oricine visează, să câştige fiecare competiţie la care participă, dar vom vedea ce ne va aduce. City este încă în pole position pentru campionat, înfruntăm Villarreal în Liga Campionilor (semifinale), va fi foarte dificil. Orice se poate întâmpla, la fel şi cu celelalte echipe. Vom lua zi după zi şi meci după meci'', a spus van Dijk, după victoria cu Manchester City (3-2), din semifinalele Cupei Angliei.
În Cupa Angliei, Liverpool a obţinut prima sa victorie cu City în ultimele şase confruntări, după două remize, 2-2, consemnate în această ediţie de campionat.
Chelsea va fi adversara lui Liverpool în finala Cupei Angliei din 14 mai.
Van Dijk crede că o cvadruplă este o misiune aproape imposibilă pentru Liverpool
București
15°C
Articole Similare

1
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
1

474
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro
474

13
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
13

25
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
25

22
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
22

34
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
34

44
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
44

34
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
34

627
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
627

3.518
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.518

79
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
79

150
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
150

35
Emma Răducanu se retrage de la turneul WTA 500 de la Linz
35
















Comentează