România a avut schimburi comerciale cu India în valoare de 201,4 milioane dolari în primele cinci luni, în scădere cu 33,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, India aflându-se pe locul al patrulea în rândul partenerilor comerciali din Asia ai ţării noastre, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), notează Agerpres.
"La 31 mai 2020, valoarea totală a schimburilor comerciale româno-indiene s-a cifrat la 201,4 milioane dolari, cu 33,1% sub nivelul perioadei similare din 2019, din care exportul a fost de 63,2 milioane dolari (-40,4%), iar importul de 138,2 milioane dolari (-29,2%), evoluţia pandemiei COVID 19 atât în cele două ţări cât şi în plan internaţional influenţând negativ fluxurile comerciale bilaterale. Între partenerii comerciali din Asia ai ţării noastre, India se află pe locul 4 după volumul total al schimburilor (după R.P.Chineză, Republica Coreea şi Japonia, pe locul 4 la export şi pe locul 3 la import", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, preşedintele CCIB, Costică Mustaţă, a avut o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în România, Rahul Shrivastava, aflat la începutul mandatului său. La întâlnire au participat, de asemenea, Anup Demta, secretar II, şef al cancelariei Ambasadei, şi Florentin Palade, preşedinte al SC Delta Machine Bucureşti (firmă membră a CCIB).
În prima parte a întrevederii, Costică Mustaţă a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al Capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, despre strategia de relaţii externe a camerei bucureştene, printre priorităţile căreia se află cooperarea economică şi comercială cu India, dar şi despre posibilităţile reale de colaborare între companiile din cele două ţări, pe fondul complementarităţii celor două economii.
"Este o onoare pentru CCIB să primească vizita şefului misiunii diplomatice indiene în ţara noastră la numai o săptămână de la depunerea scrisorilor de acreditate şi ne exprimăm convingerea că excelenta colaborare avută cu ambasada acestei ţări va continua pe toate planurile, inclusiv prin organizarea de evenimente dedicate celor două comunităţi de afaceri, care să stimuleze cooperarea bilaterală", a declarat cu acest prilej preşedintele camerei bucureştene.
Acesta a subliniat calitatea ofertei româneşti în industria constructoare de maşini, industria energetică, domeniul echipamentului industrial şi în tehnologia informaţiei, precum şi oportunităţile oferite pentru atragerea de noi investiţii indiene în România.
"Faptul că schimburile comerciale şi cooperarea economică bilaterală reprezintă o prioritate pentru activitatea noastră ne-a determinat să începem cu întâlniri cu instituţiile semnificative ale mediului de afaceri din România", a afirmat Rahul Shrivastava.
Ambasadorul şi-a exprimat întreaga deschidere în ceea ce priveşte colaborarea cu CCIB, pentru asigurarea unui schimb constant de informaţii de afaceri, inclusiv în domeniul investiţiilor în beneficiul celor două comunităţi de business.
"De asemenea, ambasadorul Indiei în România a apreciat că următorul pas poate viza organizarea unor întâlniri sectoriale (tehnologia informaţiei, proiecte de dezvoltare industrială. în agricultură, infrastructură), cu o puternică latură B2B", se spune în comunicatul CCIB.
Valoarea schimburilor comerciale româno-indiene, în scădere cu peste 33% în primele 5 luni
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

288
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
288

1.090
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.090

1.352
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.352

1.581
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.581

32
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
32

49
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
49

603
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
603

11
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
11

906
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
906

4.892
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.892

1.481
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.481

66
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
66

937
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
937
















Comentează