USR propune, în programul de guvernare care va fi depus luni la Parlament, alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin.
Un punct al programului de guvernare se referă la reforma electorală, care vizează alegeri locale pentru primari în două tururi, creşterea numărului de parlamentari de Diaspora, pentru o reprezentare proporţională a cetăţenilor, precum şi implementarea prevederii adoptate prin referendum cu privire la limitarea numărului de parlamentari la 300.
La capitolul reformă a administraţiei centrale se au în vedere:
* restructurarea administraţiei centrale/Guvernului şi îmbunătăţirea cadrului de fundamentare, formulare şi implementare a politicilor publice;
* creşterea capacităţii de coordonare a politicilor şi analiză de impact la nivelul Guvernului şi ministerelor coordonatoare, precum şi creşterea calităţii consultărilor publice la toate palierele administraţiei;
* întărirea coordonării în vederea îndeplinirii ţintelor specifice asumate privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă;
* clarificarea mandatelor şi restructurarea ministerelor, agenţiilor guvernamentale, companiilor publice pe baza acestora şi cu cerinţe specifice de optimizare a structurii de personal;
* externalizarea unor servicii în vederea reducerii riscurilor asociate de corupţie şi a limitării monopolului de stat;
* interconectarea bazelor de date deţinute de toate autorităţile publice şi îmbunătăţirea sistemului naţional de colectare a datelor.
USR mai propune dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil şi unitar în sectorul public - asigurarea unei politici de salarizare echitabile şi sustenabile din punct de vedere bugetar prin eliminarea discrepanţelor existente în prezent, restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum şi între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum şi instituirea unui sistem de stimulare a performanţei.
De asemenea, se are în vedere evaluarea şi actualizarea legislaţiei privind cadrul de integritate - consolidarea integrităţii în funcţia publică şi o eficienţă mai bună a proceselor de digitalizare şi transparentizare prin asigurarea resurselor necesare de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese în format digital, cu semnătură electronică certificată; recrutare pe model european (EPSO), concurs naţional unic pe platformă electronică, dosar de candidatură electronic; avansare în carieră şi sistem de salarizare bazat pe performanţă; evaluare externă a competenţelor profesionale; dezvoltarea unei politici de mobilitate pe orizontală/rotaţie în cadrul funcţiilor publice de conducere din administraţia publică centrală; publicarea tuturor concursurilor pentru poziţiile remunerate din fonduri publice pe o platformă unică.
USR propune, în programul de guvernare, şi transformarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în agenţie cu rol reglementator şi garant al condiţiilor de calitate, echitate şi profesionalism al carierei în funcţia publică, inclusiv pentru personalul contractual care activează în instituţiile publice.
Se prevede, totodată:
* reforma mecanismelor de finanţare destinate dezvoltării comunităţilor locale: PNDL 1, PNDL 2, Programul "Anghel Saligny", ANL, Fondul de Rezervă Bugetară;
* asigurarea finanţării pentru proiectele derulate prin PNDL 1 şi PNDL 2, respectiv plata facturilor doar după obţinerea asigurărilor de realitate şi conformitate prin controalele de calitate a execuţiei;
* efectuarea unui audit de performanţă a PNDL 1 şi PNDL 2 şi a subprogramelor de finanţare gestionate de CNI pentru intervalul de referinţă 2013 - 2021 (termen 1 martie 2022);
* reforma structurală a Programului de finanţare "Anghel Saligny" prin introducerea amendamentelor propuse de USR: mecanisme de cheltuire similare fondurilor europene, indicatori de program, criterii de eligibilitate şi ordine de prioritizare, cofinanţare, decontare pe bază de costuri unitare maximale, alocare pe bază de evaluare rezultată din punctaj, management transparent prin platformă informatică;
* modernizarea politicilor de urbanism şi amenajarea teritoriului;
* demararea reformei unităţilor administrativ-teritoriale - cele care nu reuşesc să se autosusţină vor fi stimulate să se comaseze cu cea mai apropiată unitate administrativ-teritorială viabilă din punct de vedere financiar. Alternativ, se are în vedere stimularea creării de consorţii administrative între UAT-uri similare care pot pune la comun servicii publice ce pot fi gestionate mai bine beneficiind de economii de scară.
USR nu renunță: alegeri locale pentru primari în două tururi şi Parlament cu 300 de aleşi / Program de guvernare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

208
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
208

230
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
230

2.487
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
2.487

1.291
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.291

28
Nicușor Dan a reafirmat angajamentul României față de Republica Moldova: 'Poate conta permanent pe sprijinul nostru'
28

1.522
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.522

8.055
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
8.055

1.770
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.770

1.847
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.847

2.368
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.368

130
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
130

2.197
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
2.197

7.197
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
7.197
















Comentează