Trimisul special al AGERPRES, Constantin Balaban, transmite: Următorul buget multianual ar putea da Europei securitate, pentru că ar demonstra că, în pofida diferenţelor de opinie, Europa poate acţiona împreună în vremuri dificile, poate ajunge la un acord pentru cetăţenii săi şi pentru lume, a declarat vineri comisarul european pentru buget, Günther Oettinger.
"Într-o lume caracterizată de prea mult populism şi neonaţionalism, într-o situaţie în care perspectivele economiei mondiale şi cele europene sunt din ce în ce mai pesimiste, ar fi grozav dacă, în unanimitate, am putea crea un cadru financiar multianual pentru următorul deceniu. Acesta ar da perspective clare pentru fermieri, pentru cercetători, pentru tinerii din programul Erasmus, pentru protecţia graniţelor, pentru creştere, pentru locuri de muncă, pentru regiuni, pentru primari. Acesta este un semnal care trebuie să vină de la Bruxelles astăzi, în decembrie, şi cel mai târziu la summitul de la Sibiu din luna mai 2019", a declarat Günther Oettinger, într-o conferinţă dedicată viitorului buget european.
Potrivit oficialului european, cele patru principii care au stat la baza următorului cadru financiar multianual sunt: competitivitatea, solidaritatea, stabilitatea şi securitatea internă şi externă. Referindu-se în special la acest ultim principiu, Günther Oettinger a subliniat că securitatea este cea mai importantă valoare pentru oameni. "Pentru prima dată în istoria programelor bugetare, majorăm sumele alocate pentru cercetarea în domeniul apărării, pentru industria de apărare. Aceasta este ceva nou în politica europeană", a spus Günther Oettinger.
La începutul lunii mai, Comisia Europeană (CE) a prezentat bugetul pentru perioada 2021 - 2027, o inovaţie majoră fiind consolidarea legăturii dintre finanţarea Uniunii Europene şi statul de drept. În ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1.135 de miliarde de euro în credite de angajament (exprimate în preţurile din 2018) pentru perioada 2021 - 2027, echivalentul a 1,11% din venitul naţional brut al UE 27. Acest nivel al angajamentelor se traduce în 1.105 miliarde de euro (sau 1,08% din venitul naţional brut) în credite de plată (în preţurile din 2018).
Următorul buget multianual ar putea da Europei securitate, afirmă comisarul european pentru buget, Günther Oettinger
București
9°C
Articole Similare

426
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
426

34
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
34

1.088
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.088

52
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
52

1.579
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.579

2.576
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.576

1.523
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.523

50
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
50

2.226
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.226

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.003
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.003

78
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
78

81
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
81
















Comentează