Ediţia de toamnă a Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucureşti, va avea loc în perioada 14-16 octombrie la The Pub Trocadero din Capitală.
"Vor fi trei seri tematice ce aduc în prim plan plăsmuirea şi modernitatea bluesului peste veacuri. Bluesul este un diamant cu multe faţete, unele şlefuite, altele mai opace, dar cu siguranţă pline de poveşti şi spirite libere, pătrunzătoare. Odată ce te prinde în mrejele sale bluesul îţi umple inima de bucurie şi te poartă pe cărări nebănuite ale frumosului, dar şi ale artei sunetelor, ceea ce vor putea să descopere sau redescopere toţi cei care vor trece pragul festivalului", a declarat Radu Lupaşcu, Event Manager, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Cap de afiş al evenimentului sunt Gianluca D'Alessio (Italia), Ride On Band (Bucureşti) şi Burning Blues Band (Timişoara). Acestora li se alătură alţi artişti de valoare, în trei seri cu tematică individuală: pe 14 octombrie va fi fusion, seara de 15 octombrie va reveni bluesului, iar în ultima zi a evenimentului scena va aparţine chitariştilor virtuoşi, precizează organizatorii.
Prima zi a festivalului, Fusion Day, este un amestec binevenit şi închegat de blues, rock, pop, funk, soul şi prog. Urban Blues Fest - Autumn Edition, oferă fanilor muzicii de calitate primul invitat din afara ţării, Gianluca D'Alessio, o captivantă sinteză a coagulărilor muzicale existente pe plan mondial. Quartetul chitaristului italian Gianluca D'Alessio este headlinerul serii, dedicate muzicii de fuziune. În aceeaşi zi, două trupe româneşti, Green Ties şi The Groovy Bastards, ne vor surprinde cu prospeţimea şi elasticitatea viziunilor lor, se arată în comunicat.
Ziua de 15 octombrie, Blues Connection, este dedicată relaţiei directe dintre bluesul ancestral şi lumea modernă. Programul este deschis de Soul Serenade, ce îmbină stiluri şi estetici din tradiţia Statelor Unite, de la bluesul de la finele sec. XIX până la începuturile tradiţiei de jazz şi swing din anii '30. Duo-ul Soul Serenade îl va avea ca invitat special pe Hanno Hoefer. Va urma cvintetul Black River Blues Band, iar headlinerul serii va fi sextetul hard blues rock Ride On Band care îşi va lansa al doilea album şi, în premieră, primul vinyl de blues românesc.
În ultima seară de festival, Guitar Night, vor urca pe scenă membri ai grupului Survolaj, Szabó Zsolt, Molnár Levente şi Ştefan Czifrak, transformaţi de ceva vreme în revigorantul Burning Blues Band, odată cu cooptarea carismaticului vocalist şi muzicuţist Bogy Nagy. Headlinerul timişorean Burning Blues Band închide ediţia de toamnă a festivalului.
În deschiderea zilei de duminică, publicul bucureştean va avea parte de două surprize: Southerman Robbie - o călătorie solo guitar în country folk blues şi Baldovin Blues Band special guest Rareş Totu (chitară) şi Adrian "Geagea" Mariaş (voce) - un dinamic quartet de blues rock cu doi invitaţi, plin de intervenţii chitaristice impetuoase.
Din cadrul festivalului nu vor lipsi două expoziţii foto, un târg de vinyluri, dar şi lansări de carte şi o lansare de album.
Pe toată durata festivalului, publicul este invitat să descopere lucrările integrate în cele două expoziţii foto, găzduite în club: "Fotografie de concert", ce va însuma lucrări realizate de fotografii revistei Arta Sunetelor din cei 14 ani de existenţă virtuală, şi "Fotografie urbană" - o oglindă vie a frumosului urât din graba trecătorului.
A doua ediţie a târgului The Pub Music Marketplace, eveniment dedicat împătimiţilor de vinyl, va avea loc pe 15 octombrie, între orele 12,00 - 19,00. Vor fi prezenţi cu standuri colecţionari, case de discuri româneşti şi magazine de discuri.
Tot pe 15 octombrie vor avea loc două lansări de carte şi două lansări de album.
Biletele pot fi achiziţionate online din reţeaua ambilet.ro şi din locaţie.
Urban Blues Fest, primul festival dedicat bluesului din Bucureşti - între 14 şi 16 octombrie

Sursă foto: https://liveforlivemusic.com/news/ottawa-bluesfest-to-announce-lineup-wednesday/
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
3

39
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
39

22
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
22

24
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
24

39
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
39

32
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
32

2.896
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.896

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

10
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
10

14
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
14

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

3.096
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.096















Comentează